Roger Federer a trait periculos in semifinala cu Borna Coric, croatul reusind printr-o evolutie agresiva sa domine o parte importanta a partidei cu elvetianul. Condus cu 1-0 la seturi si cu 4-2 in al doilea, liderul mondial a reusit sa revina, a impins disputa in decisiv si s-a impus dupa un meci de doua ore si 21 de minute (5-7, 6-4, 6-4).

Roger Federer, la Indian WellsFoto: atp/ Mike Frey/Tennis Photo Network

Fara set pierdut la editia din 2017 si la cea din 2018 (pana in faza semifinalelor), Roger Federer si-a aratat latura umana impotriva lui Coric. Liderul mondial nu a fost la cel mai inalt nivel din punct de vedere al fanteziei din joc, i-a permis lui Borna sa vina peste el, iar croatul (aflat intr-o perioada fasta) nu a refuzat invitatia.

Coric a castigat cu 7-5 primul set, insa totul parea doar "un foc de paie". Nu avea insa sa fie asa: Coric a continuat sa trimita foarte puternic si precis spre reverul lui Roger, iar elvetianul a jucat cu mult slice, precum o facea in urma cu cateva sezoane. Tactica a dat roade, iar croatul a ajuns sa conduca cu 4-2.

A fost insa momentul in care Borna parca s-a gandit ca este in fata unei mari performante, iar agresivitatea sa s-a mai temporat putin. Roger si-a ajustat din mers nivelul de joc, iar elvetianul a castigat mansa dupa ce a bifat patru game-uri la rand (6-4)...

Decisivul a continuat dupa aceleasi coordonate: Coric agresiv, cu multa energie, iar Federer usor apatic si cu multe erori in joc. Roger a gresit din situatii din care in mod normal inchide schimbul in 90% din cazuri. Elvetianul si-a pierdut in doua randuri serviciul (in chiar primul game si in al saptelea), insa nu a fost suficient pentru a fi "ingenuncheat".

Fedex a ramas pe baricade, s-a luptat pentru fiecare minge si l-a obligat in unele raliuri pe adversar sa loveasca o data in plus. Pana la urma, a fost suficient, iar Roger a castigat setul al treilea cu 6-4. Elvetianul a avut stapanire de sine, bogata experienta competitionala ajutandu-l din plin intr-o partida tensionata si echilibrata.

Aflat in permanenta cu un pas in urma adversarului, Federer ne-a aratat ca uneori conteaza doar sa fii mai bun pe linia de final, gratie unui sprint formidabil.

Pentru castigarea trofeului, Roger Federer se va lupta, duminica, cu Juan Martin del Potro sau Milos Raonic.

Aici poti citi o ampla prezentare a turneului de la INDIAN WELLS.

De stiut: Roger Federer si Novak Djokovic sunt jucatorii cu cele mai multe titluri la Indian Wells: cate cinci. Elvetianul are in total sapte finale disputate.

Cum stam la capitolul titluri Masters castigate

1 Rafael Nadal/Novak Djokovic 30 titluri

3 Roger Federer 27

4 Ivan Lendl 22

5 John McEnroe 19

6 Jimmy Connors/ Andre Agassi 17 etc.

Rezumatul partidei Federer vs Coric: