Heather Watson: "Simona Halep a jucat bine, dar nu am simtit ca este la un alt nivel"
"Ea a jucat bine, dar nu am simtit ca este la un alt nivel. A luat avantaj in primul set pe o cadere a mea, cand nu am putut sa fac multe puncte. Putine greseli nefortate, asta fac jucatoarele de top. Ultimul ghem ar fi putut schimba situatia. Am simtit-o ca este un pic nervoasa, dar si eu am fost si astfel nu am profitat. Sunt dezamagita ca nu am facut mai mult astazi", a declarat Heather Watson, care a avut o minge de break la scorul de 5-4 in al doilea set.
"Simona a fost foarte fericita ca a incheiat meciul, deoarece lucrurile incepusera sa devina stranse. Daca Heather ar fi reusit sa egaleze la 5 si sa duca apoi meciul in trei seturi, cine stie ce s-ar fi intamplat. Heather trebuie sa lucreze mai mult ca sa nu mai comita greseli nefortate", a spus Mary Pearce, fosta castigatoare la Roland Garros in 2000.
Simona Halep (locul 4 WTA) s-a calificat, in premiera, in turul trei al turneului de Grand Slam de la Roland Garros, jucatoarea noastra trecand de Heather Watson (locul 92 in ierarhia mondiala), scor 6-2, 6-4. Meciul a durat o ora si 19 minute. In aceeasi faza a competitiei a ajuns si Sorana Carstea (victorie cu Teliana Pereira (Brazilia), scor 6-2, 7-5.
In urmatoarea partida, Simona Halep o va intalni pe Maria-Teresa Torro-Flor (Spania), locul 55 WTA. Cele doua nu s-au mai intalnit pana acum.

VIDEO. A lăsat jobul din City-ul londonez pentru a cumpăra o clădire monumentală părăsită de pe o insulă grecească, pe care a transformat-o în hotel de lux
VIDEO De ce nu pot să aleg tipul de vaccin cu care mă vaccinez?
VIDEO Autostrada A1 Sibiu - Pitești: Cum arată acum lucrările avansate de pe prima secțiune
INTERVIU Răsvan Radu, UniCredit: Au scăzut mult cererile de suspendare la plată a ratelor în ianuarie-februarie 2021 față de 2020
VIDEO REPORTAJ Libearty Sanctuary, cel mai mare sanctuar de urși bruni din Europa/ Care este populația reală de urși? Cât de mare ar trebui să fie ea?
Fascinanta legătură dintre spionaj și tehnologie: de la datele stocate în ADN-ul uman, la falsul turn GSM din aeroport care-ți fură informațiile din telefon
Trebuie sa joci asa si cand este obosit, fara chef, etc Adica sa rezisti mental si sa tragi de tine mult peste medie.
De aici si senzatia ca jucatorii de top castiga cumva nemeritat chiar si cand joaca mai prost.
Acolo se face diferenta.
Englezoaica a aratat un tenis foarte bun, in multe momente. Acum sa vedem daca poate sa faca asta a la long. Eu o sa mai urmaresc in clasamentul WTA, sa vad ce face,
Tradus ar fi 'M-a batut, insa desi sunt locul 90, am jucat de la egal la egal, nu am fost de forma pe teren'.
Potential sa urce pare sa aiba, cu conditia sa nu mai faca atatea greseli in momente importante. Castiga cate o minge foarte frumoasa, foarte importanta si apoi isi batea joc de urmatoarele doua.
Nu se prea face asta, chiar daca asta simti cu adevarat.
Taci din gura, spui ceva de bine despre jocul TAU si mergi mai departe, la alte turnee, la alte meciuri si acolo dovedesti ce ai de dovedit.
Acolo arati ca ai material de top ten.
Fara ceva umilinta, nu ajungi prea sus. TRebuie sa intelegi si sa iti accepti punctele slabe. Atitudinea asta ar putea sa o piarda, pe terme lung. De asta am si zis ca o sa o urmaresc, chiar sunt curios.
Imi pare ca lucrurile sunt inversate: Halep are o atitufine profesionista si asa a avut mereu in ultimii ani, Watson are o atitudine "romaneasca": am jucat de la egal la egal, da am cam avut ghinion si nesansa, etc etc etc
Watson, chiar astept sa te vad mai departe. Sunt si jucatori aroganti care reusesc.
Pai tot meciul a tinut vreo ora si 12 minute
Cat o fi fost perioadele "alea lungi"?
Ma tu chiar asculti prostiile aleia?
6-2 6-4 e o BATAIE MAR, nici n-a miscat pe teren...
Cat voiai sa-i dea Simona? 6-0 6-0 ?
important e ca si-a luat-o
Mi se pare incredibila duritatea cu care este criticata Simona fata de alte "favorite". O fi Heather Watson o jucatoare de calibru, dar e Nr. 92 si Simona e Nr. 4. Nu stiu cate clase reprezinta aceasta diferenta in aprecierea unora, dar Nr. 4 e mai sus.
Mai invatati de la englezi sa fiti patrioti si sa tineti cu jucatoarea voastra in loc sa o criticati la fiecare pas. Mai ales ca avem cu ce sa ne mandrim.
Nu mi-e foarte clar, ii ceri lui Watson sa fie patriot roman si sa declare ca Halep a castigat lejer?
Iubitori de sport nu mai sunt pe aici? Au ramas doar patriotii?
Pe mine ma intereseaza cine a castigat meciul. Nu conteaza daca greu sau usor, conteaza rezultatul.
Si nu ma lua cu "tovarase" ca nu sunt tovarasa ta. Daca pentru tine e o dovada de comunism sa tii partea compatriotilor la un meci, we agree to disagree. Cred ca numele pe care ti l-ai ales ti se potriveste.
numele i se potriveste ca o manusa lui acest muciflender.
atat de "expert" e in tenis ca da pe afara!!
de ce sa tinem cu a noastra...nuuu bagam capul la cutie si inghitim tot ce zic mariile lor britanicii nu??
ieri puneam un comentariu ceva mai "gratuit" l-au numit unii...acu cred ca nu mai e chiar asa de gratuit.
zic ca i se potriveste de minune "fish and chips" (asta e asa mai mult repetat pentru muciflendar asta! sac)
Nu e valabil in cazul de fata.
Iar daca vorbim de Simona anul trecut de obicei pierdea primul set si pe la jumatatea celui de-al doilea incepea sa joace . La final cistiga meciul pt ca juca mai bine decit adversara ei dar atunci cind a pierdut si-a recunoscut sportiv infringerea pe cind Watson nu stie dar nici antrenoare ei.
Cred ca ti-am raspuns exact.
"That's what they do, the top players - they don't make any unforced errors. I know what I need to work on, but I also know that I'm not far off."
Mie nu prea imi pare nimic lipsit de fair play, dar e drept ca nu-s nici mimoza si nici isteric.
Si Sorana Carstea a facut meciuri foarte bune si are anumite lovituri mai bune decat ale multor jucatoare de top10 dar nu a fost suficient sa ajunga in varf...
Trebuie sa fi constant la un anumit nivel ca s poti face diferenta.
e greu sa accepte infingerea cind nu a jucat bine tot meciul mai ales in fata Simonei. Daca a fost asa de buna precum afirma putea sa intoarca cursul jocului si sa cistige meciul chiar si de la ultima minge jucata dar n-a putut pt ca n-a stiut .
Crede ea ca a fost la nivelul Simonei tot meciul.
Nici asta n-a inteles ca tenisul se joaca cu capul si ca jucatorul care reuseste sa fie mental mai puternic pe teren cistiga intotdeauna.
are dreptate: tehnic si tactic nu doar ca e pe aproape de Halep, dar chiar are acelasi stil: lovituri directe puternice si bine plasate din fundul terenului.
n-are dreptate: tehnica o au toti jucatorii ATP, fiecare cu plusurile si minusurile lui/ei. diferenta se face in momentele alea aproape invizibile, dar critice, cind unul din jucatori isi stapineste emotiile mai bine si ia controlul jocului.
tehnic Adrian Voinea era clar peste Michael Chang, tactic putin sub el. a fost de ajuns o eroare intr-un moment cheie si emotiile lui au explodat. din favorit clar la calificarea in semifinalele RG, cariera lui s-a terminat acolo.
Cu alte cuvinte daca nu lua bataie, Heater ar fi putut sa castige.!
Sau
"Heather trebuie sa lucreze mai mult ca sa nu mai comita greseli nefortate", a spus Mary Pearce, fosta castigatoare la Roland Garros in 2000.
Cred ca aceasta afirmatie este valabila pentru 99% din jucatorii de tenis de camp, asa ca vorbim ca sa ne aflam in treaba.
Intr-adevar, avizata opinie... :)
Daca te-a putut bate mar fara sa-si ridice nivelul?
Ce vrei rusine mai mare?
Nici n-a fortat si te-a batut mar!
Simona nu avea niciun motiv sa joace la 100% din potential cu Watson, pentru ca spera sa ajunga in finala sau chiar sa castige. Daca dai tot ce ai mai bun in turul 2, ce te faci cand sau daca ajungi in finala?
Doar ca declaratia lui Watson e putin cam aroganta, lucru destul de rar intalnit in tenis. Mai ales la o jucatoare care nu e intre primele 10.
http://www.theguardian.com/sport/2014/may/29/heather-watson-v-simona-halep-french-open-live
Aveam o parere buna despre Murray ca sportiv, apoi il auzi spunind " nu-mi vine a crede Ca Simona e din Romania" ca si cum Romania e cazanul cu sobolani de la marginea cartierului. Ce incult! Si care e problema ca e din Romania?
Acum mironosita asta de Watson se crede buricul UK si mai nou e incurajata si de Marie Pearce sa dea cu nefericisme inspre Simona. Fetito, sterge-ti nasu' in batista si mai invata-ti lungul nasului. Aroganta isi are locul dupa ce cistigi 1-2 trofee ATP, da?
Sint sigur ca n-au murit laudatorii jucatoarei noastre si nici ca toti o nedreptatesc, dar poate cineva ar trebui sa raspunda acestor acrituri?
Si oare de ce o fi asa o surpriza cind la mare moda in Anglia e un partid xenofob care isi construieste propaganda aruncind mizerii DOAR impotriva romanilor?! Care nici macar nu constituie marea majoritate a emigrantilor in UK. Vad ca noi ii lasam sa vorbeasca. Macar de-ar ramine doar latraturile lor, sper sa nu inceapa sa si muste.
La fel vad ca si Simona isi vede de treaba ei, demonstrind si raspunzind pe teren. Sper ca tenisul sa ramina un joc alb.