Vedeta lui Los Angeles Lakers, LeBron James, a declarat, după ce echipa sa a fost eliminată din play-off-ul NBA, că mai degrabă va evolua într-o echipă de desene animate, el fiind actor principal într-un film de animație, decât să participe la Jocurile Olimpice.

HotNews.roFoto: Hotnews

Este pentru prima dată când James, 36 de ani, campion olimpic în 2008 şi 2012, nu trece de turul I al play-off-ului de la sezonul său de debut în NBA, 2003-2004, când juca pentru Cleveland Cavaliers.

El a glumit pe subiectul participării la JO, spunând că mai curând ar trebui să facă parte din echipa personajelor de desene animate decât din naţionala SUA.

„Cred că voi evolua cu Toon Squad în această vară, mai degrabă decât la Jocurile Olimpice", a spus el, potrivit lefigaro.fr.

LeBron James este vedeta "Space Jam 2", un film care amestecă universul de desene animate al Looney Toons cu baschetul şi care va avea premiera în această vară.

„Cred că mă voi concentra asupra încercării de a-i învinge pe Monstars sau pe Goon Squad, aşa cum li se spune acum”, a continuat el, înainte de a mărturisi mai serios că o pauză mai lungă îi va face bine.

La turneul olimpic de baschet, programat între 25 iulie şi 7 august, SUA face parte din Grupa A, împreună cu reprezentativele din Iran şi Franţa, precum şi cu o echipă care va ajunge la JO în urma unui turneu de calificare, programat între 29 iunie şi 4 iulie.

Joi, Lakers a pierdut meciul 6 al întâlnirii cu Phoenix Suns și a fost eliminată din play-off-ul NBA. Este doar pentru a cincea oară în istoria competiţiei când campioana este eliminată în primul tur. Anterior, doar San Antonio Spurs de două ori, în 2000 şi 2015, Miami Heat, în 2007 şi Dallas Mavericks, în 2012, au mai pierdut în primul tur, potrivit News.ro.