​CFR Cluj a fost eliminată marți din Cupa României, după ce a pierdut rușinos împotriva celor de la Corvinul Hunedoara, scor 4-0. Meciul a dus la demisia lui Adrian Mutu, care nu a putut suporta rușinea rezultatului din Cupă.

Adrian MutuFoto: Anca Tepei / Shutterstock Editorial / Profimedia

>> Surpriză la CFR Cluj - Cine îl înlocuiește pe Adrian Mutu după eliminarea rușinoasă din Cupa României

George Țucudean consideră că atitudinea jucătorilor a făcut diferența în duelul contra Corvinului

Corvinul Hunedoara a produs șocul sezonului în Cupa României, după ce a eliminat CFR Cluj în faza sferturilor de finală.

Nu numai că s-au calificat în semifinale, ci hunedorenii au reușit să marcheze de patru ori în poarta formației antrenate de Adrian Mutu, care a rămas în inferioritate numerică încă din minutul 11.

Tehnicianul ardelenilor nu a putut suporta dezamăgirea, iar miercuri și-a anunțat demisia.

George Țucudean, fost jucător și triplu campion alături de CFR Cluj, a vorbit despre eșecul suferit de clubul din Gruia în Cupa României, dar și despre decizia luată de Adrian Mutu.

„Din experiență, pot să spun că probabil au tratat cu superficialitate meciul. I-au luat de sus. Au avut ghinionul să ia roșu… atunci, e clar că se destabilizează puțin treburile. Dar nu mă gândeam să piardă. Când te conduc cu 1-0, 2-0, e foarte greu să revii de la scorurile astea, mai ales că ai un jucător în minus. Dar nu scuză atitudinea jucătorilor. Ce vină are antrenorul că jucătorii au fost slabi? Sunt jucători cu nume, foarte importanți.

Antrenorul suferă și e primul care renunță, cum s-a întâmplat în cazul ăsta, dar nu știu dacă asta o să rezolve problemele, pentru că, până la urmă, nu antrenorul a jucat. Atitudinea a făcut diferența. Inevitabil apare relaxarea asta, mai ales când joci cu o echipă de liga a 2-a, dar, dacă ești profesionist și știi ce ai de făcut, cu greu poate să te bată o echipă de liga a 2-a. Dar uite că se întâmplă și surprize.

Sincer, și eu plecam în locul lui Mutu. Asta e viața. Antrenorul este primul sacrificat, pentru că nu poți să schimbi 22 de jucători. Oricare antrenor, dacă era în locul lui, cred că era la fel de supărat. Acum, să nu luăm din meritele celor de la Corvinul, pentru că au jucat foarte bine.” - a declarat Țucudean, potrivit Playsport.

>> Arbitrul român care a prins lista FIFA pentru Jocurile Olimpice de la Paris

>> Dorinel Munteanu și-a aflat pedeapsa după ce i-a numit „bronzați” pe fanii Rapidului