Rapid București a avut un parcurs slab în ultima parte a sezonului de toamnă, cu șase etape fără victorie înaintea pauzei de iarnă, iar conducătorii au făcut deja mai multe schimbări în lot.

Suporterii echipei Rapid BucurestiFoto: Inquam Photos / Stefan Constantin

Spaniolul Borja Valle s-a despărțit oficial de Rapid

După despărțirea de atacantul Juvhel Tsoumou, Rapid a oficializat vineri și plecarea mijlocașului Borja Valle, care a părăsit echipa din Giulești pentru a se întoarce în Spania, din cauza unor probleme de familie.

„Rapid s-a despărțit de comun acord de Borja Valle, jucătorul spaniol venit în vară de la Cartagena.

Din cauza unor probleme personale, Borja a fost nevoit să se întoarcă acasă, în Ponferradina, pentru a fi alături de familie.

În cele 19 apariții pentru Rapid, Borja a dat un gol și a oferit trei assisturi.

Îi mulțumim pentru tot ce a făcut la Rapid și suntem alături de el! Gracias, Borja!” – a anunțat Rapid pe site-ul oficial.

La capitolul sosiri, formația antrenată de Cristiano Bergodi a realizat deja trei transferuri, kosovarii Florent Hasani și Ermal Krasniqi și sârbul Borisav Burmaz.