FC Botoșani și U Craiova 1948 s-au ales cu câte un punct după remiza albă din etapa a cincea a play-out-ului SuperLigii, într-un meci în care oaspeții pot invoca ghinionul pentru că au ratat victoria.

Nicolo NapoliFoto: Inquam Photos / Justinel Stavaru

FC Botoșani – U Craiova 1948 0-0, în play-out-ul SuperLigii

Elevii lui Nicolo Napoli au început bine partida și au beneficiat de o lovitură de la 11 metri în minutul 23, după intervenția neregulamentară a lui Ivanov asupra lui Baeten, cu ajutorul reuluărilor VAR.

Juan Bauza și-a asumat executarea penaltiului, dar șutul său slab a fost respins de portarul Ducan.

Repriza secundă a adus ocazii la ambele porți, dar tot oltenii au fost mai periculoși.

În minutul 62, pasa în adâncime a lui Bahassa a ajuns la Bauza, care a reușit să înscrie cu un șut de la marginea careului de 16 metri.

După consultarea imaginilor VAR, arbitrul Cătălin Popa a anulat golul pentru ofsaid.

FC Botoșani și U Craiova 1948 rămân după acest rezultat în cursa pentru terminarea pe primul loc a play-out-ului.

Aici poți vedea un rezumat al partidei dintre FC Botoșani și U Craiova 1948.

Etapa a cincea din play-out-ul SuperLigii

Hermannstadt – FC Argeș 2-1

FC Botoșani – U Craiova 1948 0-0

Chindia – UTA / Duminică 14:00

Universitatea Cluj – CS Mioveni / Luni 17:30

FC Voluntari – Petrolul / Luni 20:30

Clasamentul play-out-ului SuperLigii

1. U Craiova 1948 – 28 p / 5 j

2. FC Hermannstadt – 27 p / 5 j

3. FC Botoșani – 27 p / 5 j

4. Petrolul – 27 p / 4 j

5. FC Voluntari – 23 p / 4 j

6. U Cluj – 23 p / 4 j

7. Chindia – 19 p / 4 j

8. UTA – 18 p / 4 j

9. FC Argeș - 17 p / 5 j

10. CS Mioveni – 11 p / 4 j