Roland Garros: Irina Begu și Mihaela Buzărnescu, învinse de perechea Kichenok/Ostapenko

de Diana Ene     HotNews.ro
Miercuri, 29 mai 2019, 15:48 Sport | Roland Garros 2019


Irina Begu si Mihaela Buzarnescu
Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Perechea Irina Begu / Mihaela Buzărnescu (cap de serie 14) a părăsit turneul de Grand Slam de la Roland Garros încă din primul tur, fiind învinsă în trei seturi de echipa Lyudmyla Kichenok (Ucraina) / Jelena Ostapenko (Letonia), scor 7-(6), 3-6, 4-6.

Partida de pe Terenul 10 a fost una extrem de disputată. Echipa română a condus cu 4-2 în primul act, dar s-a văzut egalată și chiar condusă de Kichenok și Ostapenko, acestea având și o minge de set la scorul de 5-4. Fetele noastre au trecut cu bine de acest moment, au reușit apoi break-ul și au servit pentru câștigarea setului. Kichenok și Ostapenko s-au impus însă pe serviciul româncelor la ultima strigare și au împins setul la tie-break, unde au ratat alte două șanse de a închide prima manșă (la 6-4 și 6-5.) Begu și Buzărnescu au rezistat și în cele din urmă au fructificat prima lor minge de set (8-6).

Româncele au fost dominate în actul al doilea, Kichenok și Ostapenko și-au trecut în cont două break-uri, suficiente pentru a egala situația pe tabelă la seturi (6-3). Actul decisiv a fost unul dramatic pe final. Kichenok și Ostapenko au făcut break la 4-3 și apoi au servit pentru câștigarea meciului. Irina și Mihaela au luptat incredibil, au salvat o minge de meci și au revenit la un game de adversare (4-5). În final, Kichenok și Ostapenko au mai reușit un break, fructificând a doua minge de meci după două ore și 34 de minute de joc.

Begu și Buzărnescu vor primi pentru participare un cec de 11.500 euro şi 10 puncte WTA.

Tot miercuri a părăsit proba de dublu feminin și Andreea Mitu, alături de Yulia Putintseva (Kazahstan). Cele două sportive au fost învinse de echipa Daria Kasatkina/Anett Kontaveit (Rusia/Estonia), scor 6-4, 6-1.

Mihaela Buzărnescu va juca miercuri şi la dublu mixt, alături britanicul Dominic Inglot, contra perechii Darija Jurak/ Austin Krajicek (Croaţia/SUA).

Tot la dublu mixt, perechea Raluca Olaru/Franko Skugor (România/Croaţia) va evolua cu echipa Kveta Peschke/ Wesley Koolhof (Cehia/Olanda)

S-ar putea să te intereseze și:











Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















599 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by