Jaqueline Cristian şi Varvara Gracheva, meci contând pentru primul tur al turneului de la Bad Homburg, este programat, luni, 26 iunie, nu înainte de ora 12:00 (competiţia este transmisă în direct de Digi Sport).

Tenis de campFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Bad Homburg Open se desfăşoară pe terenuri cu iarbă în aer liber la Clubul de Tenis din Bad Homburg, Germania. Este un turneu WTA 250, care a ajuns la a treia ediţie, primele două fiind câştigate de Angelique Kerber (2021) şi Caroline Garcia (2022).

Jaqueline Cristian (România, nr. 133 WTA) trece printr-unul dintre cele mai delicate momente ale carierei, fiind eliminată din primul tur la ultimele trei turnee la care a participat (inclusiv în calificările de la Roland Garros, unde a cedat în meciul cu Gabriela Ruse, scor 3-6, 4-6).

De altfel, în 2023, Jaqueline Cristian a fost nevoită să joace mai mult în turnee ITF, reuşind să se impună la Trnava (Slovacia), Palmanova (Spania) şi Zagreb (Croaţia), iar palmaresul ei din acest an cuprinde 30 de victorii şi 15 înfrângeri.

În ultimul meci disputat, Jaqueline Cristian a pierdut în primul tur la Gaiba (Italia), cu Sinja Kraus (Austria, nr. 171 WTA), scor 5-7, 3-6.

De menţionat că românca a jucat doar opt meciuri pe iarbă în întreaga sa carieră, câştigând unul singur, în 2015.

Varvara Gracheva (Franța, nr. 43 WTA) este una dintre cele mai în formă jucătoare din circuit, iar în această lună a primit cetăţenia franceză, aceasta fiind stabilită în Franţa încă din 2016.

Varvara Gracheva este cap de serie nr. 8 la turneul WTA 250 de la Bad Homburg şi a jucat până acum doar patru meciuri pe iarbă, din care a câştigat două, ambele în 2016.

În acest an, Varvara Gracheva a jucat finală la Austin (SUA), scor 3-6, 5-7 cu Marta Kostyuk, optimi de finală la Indian Wells şi la Miami, semifinală la Paris şi sferturi de finală la Strasbourg, pentru ca la Roland Garros să fie eliminată în turul al doilea, palmaresul ei în 2023 cuprinzând 28 de victorii şi 18 înfrângeri.

Cel mai recent meci disputat de Varvara Gracheva a avut loc la turneul WTA 500 de la Berlin, unde a fost eliminată în primul tur, scor 3-6, 2-6 cu Donna Vekic (Croaţia, nr. 23 WTA).

Jaqueline Cristian şi Varvara Gracheva s-au mai întâlnit o sigură dată până acum, în 2019, în finala turneului ITF de la Chiasso (Elveţia), pe zgură, când rusoaica s-a impus cu 6-4, 6-2.

Superbet oferă cota 1,50 pentru pronosticul Exact Seturi 2: două seturi, indiferent de câştigătoare, în meciul Jaqueline Cristian - Varvara Gracheva.

Jaqueline Cristian - Varvara Gracheva Două seturi


Cotă 1,50


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol