​Olanda, condusă de noul barcelonez Memphis Depay, va fi testată duminică de o echipă stâncoasă și artăgoasă, Cehia. Batavii ies din Olanda și vor merge la Budapesta, după 3 jocuri disputate acasă, la Amsterdam.

Euro 2020Foto: Jane Barlow / PA Images / Profimedia

Olanda - Cehia (duminică, 27 iunie, ora 19:00, Budapesta)

Dar veștile rele tot apar în tabăra batavă, cantonată în localitatea Zeist. Primul care a cedat a fost Jasper Cillessen, depistat cu Covid și nevoit să plece înaintea turneului final. După Donny van de Beek, și Luuk de Jong, de la Sevilla, a fost obligat să părăsească naționala Oranje.

Antrenorul Frank de Boer a primit confirmarea că jucătorul a suferit o accidentare la genunchiul stâng. Nu este ceva foarte serios (după primele verificări, staff-ulmedical a exclus necesitatea unei intervenții chirurgicale), dar De Jong va avea nevoie de cel puțin două-trei săptămâni de repaus, pentru a-și reveni.

În acest moment, ca soluții rămân Weghorst și tânărul Donyell Malen.

În vârstă de 22 de ani, Malen este considerat noua vedetă a Olandei. Malen este, de asemenea, unul dintre puținele talente pe care Ajax le-a lăsat să-i scape: a plecat la Arsenal, pentru a reveni în Olanda, dar la PSV.

Belgia - Portugalia (duminică, 27 iunie, ora 22:00, Sevilla)

Derby-ul zilei de duminică se joacă la Sevilla. În Spania, Belgia și Portugalia oferă prima mare confruntare a ”optimilor”. Favorită pornește Belgia, cu un De Bruyne influent pe teren, dar și în declarații.

”Lukaku e arma noastră secretă”, a spus conducătorul de joc de la Manchester City. Dar selecționerul spaniol Roberto Martinez are încă un as în mânecă: ”O să vedeți că se întoarce adevăratul Eden Hazard”.

La portughezi, doar despre Cristiano Ronaldo și recordurile sale se vorbește. Starul a ajuns la cota 109 goluri pentru Portugalia, cu cele două penalty-uri contra Franței, dar vrea să-l lase în urmă pe Ali Daei, iranianul pe care l-a egalat.

În afara recordului de goluri în națională, Ronaldo a devenit primul jucător care evoluează la 5 ediții ale Europenelor și este la cota 14 goluri, devansându-l substanțial pe francezul Michel Platini, rămas la cota 9.

CR 7 l-a depășit și pe neamțul Miroslav Klose în topul marcatorilor cei mai prolifici de la Europene și de la Mondiale (cumulate), cu un total de 21 (față de 19).

Este al 50-lea record al carierei pentru jucătorul lansat de Loți Boloni la Sporting Lisabona, o carieră în care până acum au încăput 5 Ligi ale Campionilor și titlul cucerit în trei campionate diferite, Anglia, Spania și Italia, singurul din lume cu această performanță.

Lăsat pe bancă cu Franța, ”creierul” Bruno Fernandes a fost criticat chiar de ai lui. ”În primele două etape, a fost la meci, dar n-a jucat”, l-a taxat portughezul Jose Mourinho, nou antrenor la AS Roma, pe mijlocașul de la Manchester United.

Stanleybet oferă cota 2,3Portugalia va produce o mică surpriză și va merge mai departe în sferturile de finală.