Revista Die Aktuelle a publicat un fals interviu cu Michael Schumacher (generat de inteligența artificială), iar familia multiplului campion din Formula 1 a anunțat că va da publicația în judecată.

Michael Schumacher (arhiva)Foto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

>> Scandal în Germania după apariția „primului interviu cu Michael Schumacher după accident”

Redactorul-șef de la Die Aktuelle a fost demis după falsul interviu cu Michael Schumacher

Până la proces, prima urmare a incidentului este aceea că redactorul-șef al revistei și-a pierdut locul de muncă. Anne Hoffman se afla în postul de conducere al publicației începând din 2009.

Ulterior, Die Aktuelle și-a cerut scuze public familiei Schumacher și a fost de acord că articolul nu ar fi trebuit publicat niciodată.

„Nu corespunde standardelor jurnalistice pe care noi – şi cititorii noştri – le aşteptăm de la un editor precum Funke”, a declarat Bianca Pohlmann, director operaţional al publicaţiilor Funke, conform News.ro.

Accidentul de schi care i-a schimbat viața lui Michael Schumacher

La 29 decembrie 2013, fostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher a fost victima unui accident la schi, în staţiunea franceză Meribel.

El a fost transferat la un spital din Grenoble după ce a suferit un traumatism cranian sever şi o hemoragie cerebrală.

Până la 16 iunie 2014, Schumacher a fost în comă. El a fost transferat la 18 iunie 2014 la o unitate medicală de specialitate din Lausanne, iar în 9 septembrie 2014 a fost externat şi mutat la locuinţa sa din localitatea elveţiană Gland, informează News.ro.

De-a lungul timpului nu au putut fi aflate prea multe detalii despre starea de sănătate a lui Michael, familia ținând departe de ochii presei situația multiplului campion mondial.

>> Cariera unui pilot fantastic - 7 titluri mondiale în Formula 1