Christian Horner, șeful echipei Red Bull, a anunțat că Daniel Ricciardo se va alătura echipei pentru care a mai concurat în perioada 2014 și 2018.

Monopostul RedBullFoto: Alessio De Marco/LiveMedia / Shutterstock Editorial / Profimedia

Daniel Ricciardo, pilot de rezervă la Red Bull

Horner a precizat că Ricciardo va fi rezerva piloților principali de la Red Bull, Max Verstappen și Sergio Perez. Decizia poate fi una surprinzătoare, având în vedere faptul că australianul se gândea să își ia un an liber după ce s-a despărțit de McLaren.

„Nu am semnat încă nimic, dar Helmut (n.r. consilier al echipei), în entuziasmul care s-a creat, a anunțat deja. Daniel ni se va alătura, asta dacă nu decide să nu mai semneze în ultimul moment. Este un mare caracter și este dezamăgitor să vedem performanțele lui din acest sezon. Știu că își dorea mult mai mult.

Dar el rămâne unul dintre cele mai mari nume și caractere din Formula 1. A fost junior al echipei Red Bull, astfel că are un istoric în spate. Având în vedere cerințele care sunt pentru piloți în ziua de astăzi, cred că noi, ca echipă, suntem foarte activi și facem un marketing foarte bun, cu multe întreceri și evenimente.

Să ai un pilot de profilul lui Daniel, care are un istoric cu echipa, este un plus pentru noi. Îl ajută și pe el deoarece rămâne în contact cu Formula 1. Evident că ne vom baza pe el și este posibil să-l trimitem la unele evenimente, dacă semnează contractul” - Christian Horner, la conferința de presă dinaintea cursei de la Abu Dhabi.