Antonio Sefer are un sezon extrem de bun în Israel alături de Hapoel Beer Sheva. Mijlocașul român a adus victoria echipei sale în derbiul cu liderul Maccabi Tel Aviv, încheiată cu scorul de 1-0.

Antonio SeferFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Gol împotriva liderului Maccabi Tel Aviv marcat de Antonio Sefer

Transferat în vara trecută de la Rapid pentru 500.000 de euro, Antonio Sefer a impresionat în tricoul celor de la Hapoel Beer Sheva.

Reprofilat din banda dreaptă în centrul liniei mediene, fotbalistul a ajuns la 8 goluri marcate în 33 de partide disputate în toate competițiile în acest sezon.

Introdus pe teren la pauza partidei dintre Hapoel Beer Sheva și Maccabi Tel Aviv, Sefer a înscris golul victoriei în minutul 80, din lovitură de la 11 metri.

Mijlocașul evaluat la 1,2 milioane de euro are o singură prezență în naționala României și s-a aflat pe lista preliminară a selecționerului Edi Iordănescu pentru ultimele partide amicale.

După 29 de etape, Beer Sheva ocupă locul al treilea în clasamentul din Israel cu 55 de puncte, 11 mai puțin decât liderul Maccabi Tel Aviv.