Marți debutează partidele din sferturile Champions League, iar afișele sunt unele speciale. De la ora 22:00, iubitorii fotbalului sunt invitați să se bucure de fotbal la meciurile Real Madrid vs Manchester City și Arsenal vs Bayern Munchen.

UEFA Champions LeagueFoto: Jakub Porzycki/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

>> VIDEO Gestul făcut de Cristiano Ronaldo la adresa arbitrului care l-a eliminat într-un meci din Arabia Saudită

Real Madrid vs Manchester City (de la ora 22:00)

  • LiveBLOG pe HotNews.ro și în direct pe Digisport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.

Idei principale înainte de partida de pe Santiago Bernabeu

  • Real Madrid nu a pierdut în actualul sezon vreun meci jucat pe Santiago Bernabeu, indiferent de competiția în care a fost implicată (partida de marți se va juca cu acoperișul tras).
  • Galacticii se pot lăuda cu 14 „urecheate”, fiind de altfel și recordul de trofee câștigate în Champions League (pe doi se găsește AC Milan, cu 7).
  • Manchester City este o adevărată sperietoare în actualul sezon de Champions League pentru apărările adverse, trupa lui Pep Guardiola marcând de cel puțin trei ori în toate cele opt meciuri disputate până acum în competiție.
  • City este campioana en-titre din Liga Campionilor, trofeu cucerit după o finală cu Inter (1-0).
  • Real și City s-au intersectat în Champions League în ultimele două ediții, duelul devenind deja un clasic al competiției.
  • În sezonul 2021-2022, în semifinale Realul a trecut de City după 3-4 în Anglia și 3-1 în Spania.
  • În stagiunea trecută (2022-2023), City a eliminat-o pe Real în semifinale după 1-1 la Madrid și 4-0 la Manchester.

Echipe probabile:

Real Madrid: Lunin - Carvajal, Tchouameni, Rudiger, Mendy - Valverde, Camavinga, Kroos - Bellingham - Rodrygo, Vinicius Junior (4-3-1-2)

Manchester City: Ederson - Akanji, Dias, Stones, Lewis - Rodri, Silva - Foden, De Bruyne, Doku - Haaland (4-2-3-1)

Arsenal vs Bayern Munchen, de la ora 22:00

  • LiveBLOG pe HotNews.ro și în direct pe Digisport 2, Orange Sport 2 şi Prima Sport 2.

Idei principale înainte de partida de pe Arsenal Stadium din Londra

  • „Tunarii” traversează o perioadă fastă, iar acest lucru poate fi reliefat și de faptul că trupa lui Mikel Arteta are o singură înfrângere în ultimele 13 meciuri disputate în toate competițiile.
  • Arsenal este lider în acest moment în Premier League.
  • Gruparea londoneză are în palmares o singură finală de Champions League jucată, una pierdută pe Stade de France contra Barcelonei, scor 1-2, în 2006.
  • Bayern se află într-un moment de cotitură, echipa antrenată de Thomas Tuchel urmând, cel mai probabil, să piardă titlul de campioană din Bundesliga în favoarea celor de la Bayer Leverkusen („Aspirinele” au un avantaj de 16 puncte în clasament).
  • Bavarezii se pot lăuda cu 6 trofee Champions League (la egalitate cu Liverpool), dar în urma Milanului (7) și a lui Real Madrid (14).
  • Ultimul duel între cele două formații a avut loc tot în Champions League, sezonul 2016-2017, atunci când Bayern a umilit-o pe Arsenal în dublă manșă: victorie cu 5-1 atât în tur, cât și în retur.

Echipe probabile:

Arsenal: Raya - White, Saliba, Magalhaes, Kiwior - Odegaard, Jorginho, Rice - Saka, Havertz, Trossard (4-3-3).

Bayern: Ulreich - Davies, Dier, de Light, Kimmich - Goretzka, Laimer - Gnabry, Musiala, Muller - Kane (4-2-3-1)

Reamintim că miercuri, 10 aprilie, vor avea loc meciurile Atletico Madrid vs Borussia Dortmund și PSG vs FC Barcelona (ambele vor începe la ora 22:00).