Clubul Gaziantep a anunțat, miercuri, despărțirea de antrenorul Marius Șumudică, rezilierea contractului făcându-se pe cale amiabilă.

Marius SumudicaFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Gaziantep anunță plecarea lui Marius Șumudică

Gaziantep a adunat 28 de puncte în 28 de etape și se află pe locul 18 (retrogradabil) în campionatul Turciei.

„Consiliul nostru Director al Clubului de Fotbal Gaziantep s-a întâlnit cu antrenorul Marius Șumudică pentru a discuta problemele de pe ordinea de zi.

Ca urmare a schimbului reciproc de idei, Marius Șumudică a prezentat ideea că o schimbare ar fi mai potrivită pentru echipă, asta datorită dragostei și respectului său pentru clubul nostru și orașul nostru.

S-a ajuns la un consens în această privință. Dorim să-i mulțumim antrenorului Marius Șumudică și echipei sale pentru contribuțiile lor și îi dorim succes în următoarea parte a carierei sale", se arată în comunicatul celor de la Gaziantep.

De știut:

  • Acesta a fost al doilea mandat al lui Șumudică la Gaziantep. El a înregistrat 10 victorii, 6 remize și 11 înfrângeri.
  • Din lotul echipei Gaziantep fac parte românii Florin Niță, Alexandru Maxim, Deian Sorescu și Denis Drăguș.
  • De-a lungul timpului, Marius Șumudică a antrenat următoarele echipe: Rapid București, Rocar, Inter Gaz, Progresul, Farul Constanța, Gloria Bistrița, Kavala, Astra Ploiești, FC Brașov, FC Vaslui, Universitatea Cluj, Al-Shaab, Concordia Chiajna, Kayserispor, Al-Shabab, Gaziantep, Rizespor, CFR Cluj, Malatyaspor și Al-Raed.

Campionatul Turciei, lupta pentru evitarea retrogradării:

14. Konyaspor 31 puncte

15. Ankaragucu 30

16. Karagumruk 29

........................

17. Hatayspor 29

18. Gaziantep 28

19. Pendikspor 26

20. Istanbulspor 13.