Real Madrid este pe primul loc în campionatul Spaniei, la egalitate cu revelația Girona, însă echipa antrenată de Carlo Ancelotti se confruntă cu noi probleme de lot, după ce un alt jucător s-a accidentat.

Lucas VasquezFoto: Barbora Reichová / CNC / Profimedia

Lucas Vasquez s-a accidentat și va lipsi trei săptămâni

Real Madrid este pe primul loc în LaLiga, la egalitate cu Girona (48 de puncte) și este calificată în optimile UEFA Champions League (unde va întâlni RB Leipzig).

Mai mult decât atât, formația antrenată de Carlo Ancelotti joacă și în șaisprezecimile Cupei Spaniei, unde întâlnește Arandina (6 ianuarie, de la ora 22:30).

Gruparea „los blancos” are nevoie de mulți jucători pentru a face față pe toate planurile, însă Ancelotti a primit o nouă lovitură.

Potrivit jurnalistului italian Fabrizio Romano, Lucas Vasquez a suferit o accidentare la genunchi și va lipsi aproximativ trei săptămâni de pe gazon.

În actualul sezon, Lucas Vasquez a strâns 20 de apariții, a marcat un gol și a oferit 3 pase de gol, în toate competițiile.

Programul lui Real Madrid în următoarele trei săptămâni

6 ianuarie

Cupa Spaniei: Arandina - Real Madrid

10 ianuarie

Supercupa Spaniei: Real Madrid - Atletico Madrid

21 ianuarie

LaLiga: Real Madrid - Almeria

28 ianuarie

LaLiga: Las Palmas - Real Madrid

LaLiga, clasament

1. Real Madrid 48p / 19 mj

2. Girona 48p / 19mj

3. FC Barcelona 41p / 19 mj

4. Athletic Club Bilbao 38p / 19 mj

5. Atletico Madrid 38p / 19 mj

6. Real Sociedad 32p / 19 mj.