Kylian Mbappe este dorit de marile puteri fotbalistice ale Europei, dar arabii nu renunță și speră în continuare că-l pot transfera pe atacantul celor de la PSG.

Kylian MbappeFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Aflat în ultimele luni ale înțelegerii cu PSG, Mbappe a fost deja curtat în vara anului trecut de cei de la Al-Ittihad.

„Este un jucător care îmi place. Cu Mbappe, discuţia este deschisă, dar nu ştim ce vrea să facă.

Poziţia noastră este foarte clară: toţi jucătorii de acest tip ştiu unde ne aflăm. Dacă există o posibilitate sau un interes ca Mbappe să facă parte din ceea ce construim noi, acum sau în viitor, nu putem respinge această posibilitate.

Este un jucător care îmi place”, a punctat Michael Emenalo, directorul Saudi Pro League (n.r. Liga saudită de fotbal), citat de Marca.

Al-Ittihad i-a oferit 200 de milioane de euro net pe sezon starului naționalei Franței în vara acestui an, dar atacantul a spus pas.

În vârstă de 24 de ani, Mbappe are o cotă de piață de €180 de milioane.

Un alt jucător important care este ademenit cu oferte astronomice este Mohamed Salah, vedeta lui Liverpool. Momentan, „Cormoranii” au declinat propunerile venite din Arabia Saudită.