Cu Andrei Cordea și Marko Dugandzic în primul 11, Al-Tai a suferit un eșec dramatic în deplasarea de la Al-Ettifaq, scor 4-3, într-un meci din cadrul etapei a 7-a a primei ligi din Arabia Saudită.

Andrei CordeaFoto: Alex Nicodim/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

>>> VIDEO Nicolae Stanciu, reușită fabuloasă în duelul contra lui Neymar

Al-Tai, înfrângere pe final cu Al-Ettifaq

Al-Tai a suferit a patra înfrângere în acest sezon al primei ligi din Arabia Saudită.

Cu Andrei Cordea și Marko Dugandzic titulari, formația oaspete a pierdut în deplasare în fața celor de la Al-Ettifaq, scor 4-3.

Vârful plecat de la Rapid București i-a pasat decisiv lui Bernard Mensah (min 36), iar jucătorul din Ghana a punctat pentru 2-1.

Mai mult decât atât, Andrei Cordea a ieșit și el la rampă în a doua repriză și i-a oferit și el un assist lui Mensah, care a realizat tripla, în minutul 54.

Formația antrenată de Steven Gerrard a egalat din nou prin Georginio Wijnaldum (min 72), iar Moussa Dembele a dat lovitura pentru gazde în al treilea minut de prelungire.

Cu acest rezultat, Al-Ettifaq a urcat pe locul 3 în prima ligă a Arabiei Saudite, cu un total de 16 puncte. Al-Tai a rămas pe locul 9, cu doar 7 puncte.