Damac și Al Hilal s-au întâlnit în etapa a 7-a a primei ligi din Arabia Saudită, iar confruntarea s-a terminat la egalitate, scor 1-1. Nicolae Stanciu a fost titular și a marcat cu o execuție de senzație.

Nicolae StanciuFoto: Alex Nicodim/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Nicolae Stanciu, marcatorul unei bijuterii în Damac - Al Hilal

Damac și Al Hilal au remizat în etapa a 7-a a primei ligi din Arabia Saudită, într-un meci în care Nicolae Stanciu a fost titular pentru Damac.

Neymar a fost și el pe teren încă din primul minut al confruntării, însă a fost eclipsat de internaționalul român.

Malcom a deschis scorul pentru oaspeți în minutul 8 al partidei, iar Nicolae Stanciu a restabilit egalitatea în minutul 68, cu o lovitură liberă executată perfect, de la aproximativ 35 de metri.

Sergej Milinkovic-Savic, Koulibaly şi Aleksandar Mitrovic au fost și ei titulari la Al Hilal.

Cu acest rezultat, Al Hilal a rămas pe primul loc, cu 17 puncte, în timp ce Damac a urcat pe locul 15, cu 4 puncte.