Luis Rubiales și-a dat demisia din funcția de președinte al Federației Spaniole de Fotbal (RFEF), în urma scandalului imens provocat după ce a sărutat-o pe gură pe jucătoarea Jennifer Hermoso, iar acesta și-a explicat acum gestul de la ceremonia de premiere a campioanei mondiale.

Jenni Hermoso si Luis RubialesFoto: Noe Llamas/SPP / Shutterstock Editorial / Profimedia

Luis Rubiales: „Sărutul pentru Jenni a fost ca cel pe care l-aș da fiicelor mele”

„Semnificația sărutului pentru Jenni a fost exact aceeași cu cea a unui sărut pentru una dintre fiicele mele. Între prieteni și familie, acest lucru este foarte, foarte comun.

A fost un moment foarte fericit, o sărbătoare, un moment de euforie. Intențiile mele au fost nobile, entuziaste, 100% non-sexuale, 100%, repet, 100%. Nu a existat niciun rău, niciun conținut sexual, nicio agresiune, nimic de genul acesta.

Am făcut o greșeală, îmi cer scuze, dar să fie clar: în niciun caz nu este vorba de o agresiune sexuală. Am încredere deplină că adevărul va ieși la iveală și totul va fi bine. Uitați-vă la fața mea, sunt un băiat de treabă” - Luis Rubiales, într-un interviu acordat jurnalistului britanic de televiziune Piers Morgan.

Luis Rubiales, în vârstă de 46 de ani, divorţat şi tată a trei fete, aflat la cârma RFEF din 2018, a declanşat o furtună mediatică după ce a sărutat-o pe gură pe jucătoarea Jenni Hermoso, pe 20 august, la Sydney, la ceremonia de premiere după titlul mondial cucerit de selecţionata „La Roja” în finala cu Anglia (1-0).

FIFA a anunţat ulterior că îl suspendă provizoriu pe preşedintele Federaţiei spaniole de fotbal.

Selecţionerul echipei feminine a Spaniei, Jorge Vilda, un apropiat al lui Rubiales, a fost demis din funcţie.

Parchetul spaniol a cerut inculparea pentru „agresiune sexuală” a lui Rubiales, care riscă de la o amendă până la patru ani de închisoare, transmite Agerpres.

Reprezentativa Spaniei a câştigat Cupa Mondială la fotbal feminin, după ce s-a impus cu 1-0 în fața Angliei, duminică, 20 august, în finala disputată pe Stadionul Olimpic din Sydney.