Spania a câștigat Cupa Mondială de fotbal feminin, iar Luis Rubiales (președintele Federației Spaniole de Fotbal - RFEF) a stârnit un val de critici după ce a sărutat-o pe jucătoarea Jenni Hermoso, la ceremonia de premiere de la Sydney.

Jenni Hermoso si Luis RubialesFoto: Noe Llamas/SPP / Shutterstock Editorial / Profimedia

Înainte de a se îmbarca în avionul care îl va duce înapoi în Spania, preşedintele Federaţiei Spaniole de Fotbal a ţinut să lămurească lucrurile.

„Să nu ascultăm de idioţi şi de oameni proşti, serios. Sunt doar doi prieteni care sărbătoresc. Nu suntem aici pentru prostii. Eu, cu toate lucrurile prin care am trecut, nu mai vreau prostii şi tâmpenii. Să-i ignorăm şi să ne bucurăm de lucrurile bune.

Să nu mă faceţi să încep cu idioţii care nu pot vedea partea pozitivă. Nu există răutate în asta. Dacă există proşti, lăsaţi-i să-şi continue prostiile. Să-i ascultăm pe cei care nu sunt proşti. Este un lucru fără rost, dar dacă oamenii vor să-şi piardă timpul cu asta” - Luis Rubiales.

Şi Jenni Hermoso a explicat că a fost „un gest reciproc, total spontan, din cauza bucuriei imense pe care o produce câştigarea unei Cupe Mondiale. Preşedintele şi cu mine avem o relaţie excelentă, comportamentul său cu noi toate a fost perfect şi a fost un gest natural de afecţiune şi recunoştinţă”.

Sărutul preşedintelui Federaţiei Spaniole de Fotbal vine pe fondul unor probleme grave în cadrul echipei naţionale spaniole. De luni de zile, jucătoarele denunţă metodele antrenorului Jorge Vilda, care se bucură de sprijinul nemijlocit al preşedintelui său, ca fiind „dictatoriale”.

Luis Rubiales, în funcţie din 2018, a fost acuzat că a organizat orgii pe banii federaţiei în septembrie anul trecut, scrie News.ro.