​Neymar a fost prezentat oficial la Al-Hilal, iar brazilianul a vorbit despre cum s-a transformat campionatul din această țară după transferul lui Cristiano Ronaldo.

NeymarFoto: Balkis Press/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Campionatul Arabiei Saudite va fi foarte competitiv, spune Neymar

Fostul jucător al PSG-ului spune că toți l-au numit „nebun” pe Ronaldo în momentul în care a ales Arabia Saudită ca destinație, dar spune că acum liga a devenit foarte puternică.

„Sunt foarte entuziasmat şi foarte fericit că mă alătur unui nou campionat. Este o nouă experienţă, o nouă provocare. Sunt entuziasmat să fac istorie. Provocările mă motivează, iar atunci când te confrunţi cu o nouă provocare ca aceasta, îţi creşte stima de sine.

Sunt aici pentru a ajuta campionatul să crească. S-au schimbat deja multe, făcând o mulţime de transferuri. Desigur, campionatul va fi foarte competitiv. Sper ca clubul nostru să aibă un sezon bun şi să ne atingem obiectivele. Bineînţeles, este o schimbare diferită, dar o nouă provocare.

Cred că Cristiano Ronaldo a început toate acestea şi toată lumea l-a făcut nebun, asta şi asta. Dar astăzi vedeţi că liga creşte din ce în ce mai mult.

Este interesant să întâlneşti jucători de mare calitate în alte echipe. Te motivează să fii şi mai bun. Când îi înfrunţi pe Ronaldo, Benzema, Firmino, emoţia este şi mai mare. Să-i înfrunt pe ei va fi minunat, va fi fantastic” - Neymar.

Cele mai importante transferuri realizate de echipele din Arabia Saudită

Conducătorii lui Al-Nassr i-au adus coechipieri importanți lui Ronaldo: Sadio Mane (Bayern Munchen), Seko Fofana (Lens), Marcelo Brozovic (Inter), Alex Telles (Manchester United).

Nici celelalte echipe nu au stat degeaba, iar Karim Benzema, Neymar și Roberto Firmino se vor duela în acest sezon.

Al-Ahli: Edouard Mendy (transferat de la Chelsea), Franck Kessie (Barcelona), Roberto Firmino (Liverpool), Riyad Mahrez (Manchester City), Allan Saint-Maximin (Newcastle).

Al-Ittihad: N'Golo Kante (Chelsea), Fabinho (Liverpool), Jota (Celtic), Karim Benzema (Real Madrid)

Al-Hilal: Jorge Jesus (antrenor), Kalidou Koulibaly (Chelsea), Sergej Milinkovic-Savic (Lazio), Ruben Neves (Wolverhampton), Malcon (Zenit), Neymar (PSG).

Al-Ettifaq: Steven Gerrard (antrenor), Jordan Henderson (Liverpool), Moussa Dembele (Lyon).