După ce antrenorul Christophe Galtier a anunțat zilele trecute la conferința de presă că Lionel Messi nu își va prelungi contractul cu Paris Saint Germain, un alt fotbalist important al parizienilor a confirmat că nu își va prelungi acordul cu formația de pe Parc des Princes.

Sergio RamosFoto: Joly Victor/ABACA / Shutterstock Editorial / Profimedia

Sergio Ramos nu își va prelungi contractul cu Paris Saint Germain

Sergio Ramos a anunțat vineri că nu își va prelungi contractul cu Paris Saint Germain.

Fotbalistul în vârstă de 37 de ani a sosit la PSG în vara anului 2021, după 16 ani petrecuți la Real Madrid.

De atunci, acesta a strâns 57 de apariții în tricoul campioanei Franței, alături de care a câștigat două titluri și o Supercupă a Franței.

Vineri, fundașul care avea contractul scadent în vara acestui an a anunțat prin intermediul unui site de socializare că nu își va prelungi înțelegerea cu Paris Saint Germain și că va rămâne liber de contract.

„Mâine voi spune adio unui alt capitol din viața mea, Paris Saint Germain. Nu știu în câte locuri te poți simți ca acasă, dar fără nicio îndoială, PSG, suporterii și Parisul sunt în această categorie.

Vă mulțumesc pentru doi ani speciali în care am putut să joc în orice competiție și să dau tot ce am avut mai bun. Voi purta alte culori, dar, pentru prima și ultima oară: Allez Paris!” - a transmis Sergio Ramos.