Real Madrid și Manchester City au terminat la egalitate (1-1) în manșa tur a semifinalelor UEFA Champions League. Partida a fost controlată de echipa lui Pep Guardiola, însă Thibaut Courtois a fost remarcatul serii în tabăra „los blancos”, având numeroase intervenții decisive.

Real Madrid - Manchester City, UCLFoto: Kieran McManus / Shutterstock Editorial / Profimedia

Vinicius Junior și Kevin De Bruyne, reușite de excepție pe Santiago Bernabeu

La meciul cu numărul 190 în UEFA Champions League, Carlo Ancelotti a trăit intens meciul cu Manchester City.

Formația pregătită de antrenorul italian a suferit în fața mașinăriei de fotbal a lui Pep Guardiola, dar chiar și așa, a condus la pauză grație unei reușite de excepție înscrise de Vinicius Junior (min 36).

Brazilianul a punctat după o fază extraordinară realizată de Eduardo Camavinga, care a eliminat mai mulți adversari din joc până să îi paseze colegului său.

În a doua repriză, jocul a fost mult mai echilibrat. Thibaut Courtois a avut destul de mult de lucru, la fel ca în prima repriză, iar în cele din urmă acesta a fost învins de conaționalul Kevin De Bruyne.

Mijlocașul englezilor a marcat pentru 1-1 cu un șut foarte puternic la care colegul său de la naționala Belgiei nu a mai avut cum să intervină.

Mulțumite de rezultat, cele două echipe nu au mai forțat, așadar, finalista o vom afla în returul de pe Etihad Stadium, care este programat pe data de 17 mai.

Real Madrid - Manchester City, 1-1, în semifinalele UEFA Champions League

Final.

Min 90: Mare ocazie de gol pentru Real Madrid. Tchouameni trage puternic de la distanță, însă Ederson intervine senzațional.

Min 86: Cartonaș galben Manchester City. Bernardo Silva are o intrare întârziată la Vinicius și nu este iertat de centralul partidei.

Min 78: Ocazie pentru Real Madrid. Karim Benzema este găsit bine în careu la o fază fixă, reia cu capul spre poartă, dar Ederson respinge.

Min 71: Ilkay Gundogan primește și el cartonaș galben după o intervenție energică asupra unui adversar.

Min 67: GOOOOOOOL! Kevin De Bruyne reușește în sfârșit să îl învingă pe Thibaut Courtois. Mijlocașul trage puternic din marginea careului și egalează.

Min 55: Același De Bruyne încearcă să îl surprindă pe Courtois cu un șut plasat, însă acesta este la post și reține.

Min 52: Șansă mare de gol pentru City. Kevin De Bruyne scapă singur spre poartă, dar belgianul îl ia la țintă pe Courtois.

Min 50: Ocazie Real Madrid. Karim Benzema ajunge în poziție de finalizare, dar execuția sa este blocată. Corner pentru madrileni.

Min 46: Start în a doua repriză.

Pauză.

Min 45+2: Primul cartonaș galben al partidei. Toni Kroos este avertizat după un fault tare la Gundogan.

Min 36: GOOOOOOOOOL! Real Madrid deschide scorul la primul șut pe spațiul porții. Vinicius Junior marchează cu o execuție splendidă, după o fază superbă creată de Camavinga.

Min 19: Manchester City pune din nou poarta adversă în pericol. Ilkay Gundogan a tras la poartă, dar mingea a trecut departe.

Min 16: Încă o șansă pentru oaspeți. Erling Haaland primește o centrare la bara a doua, însă lovitura sa de cap ajunge în mâinile lui Courtois.

Min 15: Ocazie de gol pentru City. Kevin De Bruyne îl găsește foarte bine pe Haaland, dar norvegianul trage slab, în brațele portarului advers.

Min 14: Rodri își încearcă și el norocul cu un șut de la distanță. Și de această dată Courtois intervine și respinge în corner.

Min 8: Prima șansă de gol a partidei. Kevin De Bruyne șutează puternic din marginea careului. Execuția sa este respinsă de Thibaut Courtois.

Min 1: Începe meciul pe Santiago Bernabeu.

Cele două echipe s-au întâlnit și în sezonul precedent în aceeași fază, iar atunci madrilenii au mers în finală și au câștigat competiția.

Echipele de start:

Real Madrid: T. Courtois - D. Carvajal - A. Rudiger - D. Alaba - E. Camavinga - T. Kroos - L. Modric - F. Valverde - Vinicius Jr - Rodrygo - K. Benzema. Antrenor: Carlo Ancelotti

Manchester City: Ederson - K. Walker - J. Stones - R. Dias - M. Akanji - Rodri - K. De Bruyne - I. Gundogan - B. Silva - J. Grealish - E. Haaland. Antrenor: Pep Guardiola