Lionel Messi declara înaintea turneului din Qatar că nu va mai participa la altă Cupa Mondială, dar argentinianul pare că și-a schimbat planurile după câștigarea trofeului suprem.

Lionel Messi, campion mondialFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstock Editorial / Profimedia

Lionel Messi nu exclude varianta de a juca la Cupa Mondială din 2026

În vârstă de 35 de ani, Messi a afirmat că nu se gândește încă la retragere, dar nu știe dacă va mai putea juca la același nivel în 2026, când va avea loc turneul final organizat de SUA, Canada și Mexic.

„Nu știu dacă voi juca la Cupa Mondială din 2026, pare foarte dificil din cauza vârstei mele. Îmi place să joc fotbal, îmi place ceea ce fac atât timp cât sunt bine și mă simt pregătit, însă până la următoarea Cupă Mondială pare că mai este foarte mult timp.

Totul depinde de evoluția carierei mele. Voi împlini 36 de ani. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu cariera mea, ce voi face.

Nu mă voi retrage de la echipa națională. Vreau să continui să joc pentru Argentina din postura de campion mondial. Era trofeul care îmi lipsea, iar acum iată că îl am” - Lionel Messi pentru Ole.

Selecţionerul Lionel Scaloni ar vrea ca superstarul argentinian să participe la ediţia următoare a Cupei Mondiale.

„Cred că Messi poate să rămână în activitate până la următoarea Cupă Mondială. Va depinde mult de ce vrea el şi de ce se întâmplă în timp, să se simtă bine. Uşile vor fi mereu deschise. El este fericit pe teren şi pentru noi ar fi bine să fie la turneul final” - Lionel Scaloni, luna trecută, la un post de radio din Spania.

Lionel Messi a participat la cinci turnee finale ale Cupei Mondiale, la care a înscris 13 goluri.