Derbiul din ultima etapă a play-off-ului Ligii 1, FCSB - CFR Cluj, meci ce s-ar putea juca cu titlul pe masă, nu se va putea disputa pe Arena Națională din cauza unui festival de muzică.

Foto:

CFR Cluj, pe un butoi cu pulbere după eșecul cu FCSB

FCSB a învins-o pe CFR, duminică, scor 1-0, în deplasare, și s-a apropiat la două puncte de trupa lui Dan Petrescu.

În ultima etapă, FCSB primește vizita lui CFR Cluj, partidă ce ar putea fi decisivă pentru lupta la titlu. Cu toate acestea, echipa lui Toni Petrea nu va putea juca derbiul pe Arena Națională.

Saga Festival, pe Arena Națională în loc de derbiul Ligii 1

Între 3 și 5 iunie, Arena Națională va găzdui Saga Festival, eveniment ce reunește unii dintre cei mai cunoscuți artiști la nivel mondial.

Organizatorii evenimentului vor începe mai devreme pregătirile pentru festival, astfel că va fi imposibil ca FCSB - CFR Cluj să aibă loc pe cel mai mare stadion al țării.

FCSB vs CFR Cluj - Meciul ar putea avea loc la Buzău

FCSB are mai multe variante de stadion pentru meciul cu CFR. Patronul echipei, cât și fotbalistul Florin Tănase, vor ca meciul să aibă loc pe Ghencea.

O altă variantă ar putea fi stadionul Arcul de Triumf, dar patronul FCSB consideră că arena este prea mică pentru un astfel de meci.

Nu în ultimul rând, partida ar putea avea loc la Buzău, așa cum anunțase Mihai Stoica, mai ales că în oraș sunt mulți fani ai roș-albaștrilor.

În sezonul trecut, derbiul FCSB - CFR a avut loc la Giurgiu, pe stadionul Astrei, echipele terminând la egalitate, scor 1-1.

FCSB - CFR Cluj va avea loc pe 21 mai, la o oră ce urmează a fi comunicată de FRF.

Liga 1, clasament play-off

1. CFR Cluj 45 de puncte

2. FCSB 43

3. CSU Craiova 39

4. FC Voluntari 30

5. Farul Constanţa 28

6. FC Argeş 27.