Derbiul câștigat de Manchester United contra lui Arsenal (3-2), joi, în Premier League, a fost ultimul pe banca diavolilor pentru legenda Michael Carrick. Antrenorul care a asigurat interimatul și-a anunțat plecarea după ce germanul Ralf Rangnick și-a dat acordul pentru preluarea formației până la sfârșitul sezonului.

Michael CarrickFoto: manutd.com

"După 15 ani de servicii excepţionale ca jucător şi antrenor, Michael părăseşte clubul cu mulţumirile noastre cele mai sincere şi cu urări de bine. Suntem trişti că pleacă, dar îi înţelegem decizia", a afirmat John Murtough, director la Manchester United.

"După mai multe runde de deliberare, am decis că este timpul să plec. Este decizia mea 100%. Loialitatea față de Ole (Gunnar Solskjaer) a contribuit la luarea deciziei, dar au mai fost și alți factori", a declarat Michael Carrick, conform BBC.

VIDEO Seara lui Cristiano Ronaldo - 801 goluri în carieră: Evoluție entuziasmantă contra lui Arsenal

Carrick a jucat nu mai puțin de 465 de meciuri pentru Man United între anii 2006-2018.

După retragere, tehnicianul a lucrat la United în staffurile lui Jose Mourinho și Ole Gunnar Solkskjaer.

Carrick pleacă și îi face loc germanului Ralf Rangnick, care a semnat un contract pe șase luni. Rangnick a fost mentorul unor mari antrenori precum Thomas Tuchel, Julian Nagelsmann sau Jurgen Klopp, el venind la United de la Lokomotiv Moscova, unde lucra în stafful clubului.