Chiar dacă România a câștigat împotriva Armeniei și depinde doar de ea pentru a obține calificarea la barajul pentru Campionatul Mondial din Qatar, Mirel Rădoi a anunțat că nu va mai petrece prea mult timp pe banca echipei naționalei.

Mirel RadoiFoto: Paul ELLIS / AFP / Profimedia

Rădoi a precizat că își dorește să antreneze o echipă de club și că va părăsi naționala României la finalul acestor preliminarii.

Citește și: CM 2022, preliminarii: România, victorie crucială în Ghencea (1-0 vs Armenia)

Mirel Rădoi: Sunt tânăr, mă frământă că nu pot antrena zilnic

  • "E momentul ca acest ciclu să se termine, să vină altcineva să preia această echipă. Trebuie să treacă la alt nivel. Sunt tânăr, mă frământă că nu pot antrena zilnic. Sper ca la finalul acestor meciuri, să fie cu două victorii, și să ne despărțim frumos. Nu știu cât va dura pauza. După o săptămână, dacă mă va suna cineva, e posibil. Deja știu că nu voi continua la echipa națională!
  • Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță știau decizia mea. Așa a fost înțelegerea. Nu poate fi prelungit contractul fără voia mea. Poate să facă un contract și pentru următorii 4 ani, lucrurile sunt clare!
  • Marea majoritate a felicitărilor trebuie să se îndrepte către băieţi, pentru că, din punct al determinării şi al atitudinii, în aceste două partide pe care le-am avut în luna octombrie, nimeni nu ne poate reproşa absolut nimic.

  • În această seară am avut o primă repriză foarte bună. În repriza a doua ştiam că, din punct de vedere fizic, vom ceda puţin anumite zone de teren, pentru că nu putem să ţinem acelaşi ritm din primul până-n ultimul minut, dar am gestionat foarte bine momentele. E clar că în repriza a doua am cedat din punct de vedere fizic, nici adversarul nu avea foarte multe de pierdut şi era normal să rişte. Chiar la pauză, cu schimbările pe care le-au făcut, le-am spus că o să introducă doi atacanţi. Era normal, dar am gestionat în unele minute destul de bine, am avut şi ezitări, dar asta vine din entuziasmul pe care l-am avut.
  • Le-am cerut jucătorilor să conducem cu 2-0 la pauză, pentru că ştiam că pot apărea unele probleme în repriza a doua. Din păcate nu putem să fructificăm măcar jumătate din ocaziile pe care le avem.
  • După meciul din tur, de la Erevan, nu multă lume ne mai dădea şanse să fim pe locul 2. Acum depindem doar de noi. Din punctul meu de vedere, chiar dacă mai sunt două meciuri, mai e doar o finală. Dacă noi câştigăm acasă cu Islanda şi mergem în Liechtenstein pentru o victorie şi nu putem să o luăm, atunci înseamnă că nu avem ce să căutăm la un baraj de Cupă Mondială. Dacă depinde calificarea la baraj de meciul cu Liechtenstein și nu suntem în stare să câștigăm, jucătorii trebuie să își arunce ghetele, eu arunc legitimația de antrenor. Nu mă interesează, pot să intre și spectatorii pe teren, noi trebuie să câștigăm! Dacă pierdem, rămânem în Liechtenstein!
  • Am glumit înainte de meci, când am pregătit fazele fixe, când am avut o combinaţie şi ne gândeam care poate fi jucătorul surpriză la care Armenia nu se poate gândi. Când ne-am gândit la echipă, ne-am gândit la Mitriţă, numai că era neaşteptat să-l punem pe Mitriţă la 16 metri să atace punctul de la 11 metri şi să dea cu capul. Ne-am gândit că Ianis poate veni din zona aia, dar Mitriţă, şi el şi Claudiu (n.r. Keșeru), am ales între ei care să stea la portar, pentru că au simţul golului şi pot apărea cu surprize.
  • Despre Andrei Ivan şi incidentul de la conferinţa de presă: Am vorbit cu Andrei, i-am explicat ce trebuia. E normal să apară oameni din club să-l apere pe jucătorul lor. Nici noi, când convocăm jucătorii la echipa naţională, nu ne uităm cine poate veni la fazele fixe şi cine nu.
  • Dacă în continuare va urma o traiectorie ascendentă pentru echipa naţională: Logic, cam ăsta ar trebui să fie traseul. Aşa am discutat şi acum, în vestiar. Oriunde ne-am duce, dacă am avea această determinare şi atitudine, indiferent de adversar, cel puţin adversarii cu care ne putem compara, e clar că valoarea va veni mereu deasupra şi vom putea câştiga meciurile. E clar că atunci când întâlneşti echipe precum Germania şi te pun la respect prin posesie şi prin valoarea jucătorilor, atunci trebuie să echilibrezi balanţa prin această atitudine şi determinare", a declarat Rădoi, la microfonul Digi Sport.

Victorioasă în fața Armeniei și ajutată de succesul Germaniei pe terenul Macedoniei de Nord, echipa națională de fotbal a României a urcat pe locul doi în clasamentul Grupei J de calificare la Campionatul Mondial din 2022 și este favorită pentru a ajunge la baraj.

Unicul gol al partidei din Ghencea a fost înscris de Alexandru Mitriță: cel mai scund jucător de pe teren (1.65 m) a înscris cu o lovitură de cap, în minutul 26.

​Rezultatele înregistrate luni în Grupa J:

Macedonia de Nord vs Germania 0-4

Au marcat: Havertz '50, Werner '70, '73, Musiala '83

Islanda vs Liechtenstein 4-0

Au marcat: Thordarson '19, Gudmundsson '35, '79 (ambele din penalty), Gudjohnsen '89

În minutul 63, Marxer (Liechtenstein) a fost eliminat după ce a primit al doilea cartonaș galben.

România vs Armenia 1-0

A marcat: Mitriță '26

Clasamentul Grupei J:

1. Germania (23-3 golaveraj) 21 puncte

2. România (11-8) 13

3. Macedonia de Nord (15-10) 12

3. Armenia (8-11) 12

5. Islanda (11-15) 8

6. Liechtenstein (2-23) 1.

Au rămas de disputat în Grupa J

11 noiembrie 2021

Armenia - Macedonia de Nord

Germania - Liechtenstein

România - Islanda

14 noiembrie 2021

Armenia - Germania

Liechtenstein - România

Macedonia de Nord - Islanda.

Care sunt criteriile de calificare la CM 2022

Europa trimite 13 naționale la turneul final. Primele 10 echipe calificate vor fi câștigătoarele celor 10 grupe din preliminarii. Mai rămân, așadar 3 locuri disponibile, pentru care vor concura 12 echipe:

10 echipe clasate pe locul 2 în grupele preliminare.

Două echipe – cele mai bune câștigătoare de grupă în Liga Națiunilor 2020/21 care nu s-au clasat pe primele două locuri în preliminariile CM 2022.

Cum arată play-off-ul pentru Mondial

  • Din cele 10 echipe clasate pe locul 2 în grupele preliminare vor fi aleși 6 capi de serie, pe baza punctelor obținute în grupe, excluzând rezultatele cu ultima clasată.

  • Vor fi astfel 6 capi de serie + alte 6 echipe, dintre care două provenind din ierarhia Ligii Națiunilor.

  • Se dispută baraj într-o singură manșă, pe terenul capilor de serie, între aceste 6 echipe și celelalte 6 rămase.

  • Vor rezulta 6 echipe calificate mai departe. Prin tragere la sorți, se vor stabili 3 echipe gazdă și 3 echipe oaspete pentru ultimul baraj, tot într-o singură manșă.