CFR Cluj, reacție oficială după bătaia de la vestiare: "Ne delimităm de astfel de acţiuni"

de Silviu Dumitru     HotNews.ro
Sâmbătă, 28 august 2021, 19:12 Sport | Fotbal


Situatia a scapat de sub control la CFR Cluj
Foto: Captura YouTube
CFR Cluj şi-a cerut scuze pentru scenele incredibile de la finalul meciului cu Steaua Roşie Belgrad (un scandal a avut loc în vestiarul ardelenilor), precizând că incidentul face obiectul unei anchete interne şi că se vor lua măsuri împotriva celor implicaţi.

Gruparea clujeană a precizat că respectivul confict nu are nicio legătură cu rezultatul meciului. Campioana României nu a menționat nimic cu privire la despărțirea de antrenorul Marius Șumudică.
  • "Ca urmare a incidentelor petrecute joi seară, la finalul partidei CFR 1907 Cluj – Steaua Roşie Belgrad, dorim să facem următoarele precizări:

  • Clubul CFR 1907 Cluj îşi cere scuze public tuturor suporterilor, jucătorilor, partenerilor noştri, reprezentanţilor mass-media, tuturor celor care fac parte din familia CFRistă, pentru incidentul petrecut între câţiva dintre oficialii clubului nostru la finalul jocului din UEFA Europa League.
  • Suntem Campioana României din ultimele 4 sezoane, un club puternic care a făcut cinste oraşului nostru şi ţării de fiecare dată când a evoluat în Europa, iar astfel de incidente NU ne caracterizează. Ne delimităm de astfel de acţiuni care nu ne onorează şi nu fac cinste unui club de anvergura CFR-ului.
  • Conflictul iscat la stadion nu are nicio legătură cu rezultatul meciului de joi seară şi nu umbreşte incontestabilele performanţe sportive ale echipei noastre din ultimii ani. Problemele existente între persoanele implicate au fost de natură personală şi era normal să fie rezolvate într-un alt mod.
  • În încheiere, vrem să vă asigurăm că incidentul petrecut joi seară face obiectul unei anchete interne, urmând să luăm măsurile care se impun împotriva persoanelor responsabile pentru a limita efectele acestui eveniment nefericit.
  • Aşa cum am făcut-o de fiecare dată, vă promitem, dragi CFR-işti, că ne vom îndrepta toată atenţia spre fotbal. Duminică avem un meci important şi avem nevoie de sprijinul vostru pentru a reuşi să fim din nou învingători”, este comunicatul CFR Cluj.

O bătaie între oficiali a avut loc, joi seară, la vestiare, după meciul pierdut de echipa CFR Cluj în faţa formaţiei Steaua Roşie Belgrad, în play-off-ul Europa League.

CFR Cluj a pierdut, joi seară, returul play-off-ului Ligii Europa, scor 1-2, pe teren propriu, cu Steaua Roşie Belgrad. În prima manşă, scorul a fost 4-0, astfel că sârbii s-au impus cu 6-1 la general şi vor juca în grupele Ligii Europa, în timp ce echipa CFR Cluj va evolua în grupele Conference League.

Citește și: Marius Șumudică s-a înțeles cu Neluțu Varga și va pleca de la CFR Cluj - Dan Petrescu, aproape de revenire








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2461 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by