Radu Drăguşin vrea să rămână la Juventus Torino, a declarat agentul fotbalistului român, Florin Manea, după ce presa italiană a scris că fundaşul ar putea ajunge în această vară la Sassuolo, o altă echipă din Serie A, informează joi portalul TuttoMercatoWeb.

Radu DragusinFoto: Marco AlpozziMarco Alp / LaPresse / Profimedia

Potrivit presei, Drăguşin ar putea fi inclus în transferul lui Manuel Locatelli, internaţionalul italian al lui Sassuolo.

"Vrea să rămână la Juventus, nu vrea să plece. Au fost oferte din Anglia, din Germania, dar el vrea să joace la Juventus. Dacă faci tot posibilul, cred că în cele din urmă va juca la Juventus.

Inclus în negocierile pentru Locatelli? Pe noi nu ne-a sunat nimeni. Astăzi le-am trimis un mesaj oficialilor lui Juve şi mi-au spus că nu este nimic. Dacă va pleca, o va face ca să joace, dar el vrea să rămână la Juventus.

Eu am vorbit cu mama lui care caută casă, dar i-am spus să nu se mute până pe 31 august: sper că va rămâne la Juve", a spus Florin Manea, pentru canalul CMIT TV.

Internaţionalul român de tineret, în vârstă de 19 ani, a avut în sezonul trecut patru apariţii pentru Juventus în toate competiţiile, informează Agerpres.