România a pierdut la limită, scor 1-0, meciul contra Germaniei de pe Arena Națională, duel din preliminariile pentru CM de fotbal din 2022. Selecționerul Mirel Rădoi a declarat că nu ştie dacă un punct ar fi fost echitabil, ţinând cont de ocaziile ratate de adversarii tricolorilor.

Mirel RadoiFoto: Alex Nicodim/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Mirel Rădoi, despre meciul cu Germania:

  • "Mi-e greu să și explic foarte concret, mă încearcă sentimente diferite. Nu știu dacă să mă bucur pentru repriza a doua sau să stau și să mă gândesc cum am primit golul și ocaziile Germaniei. Îmi pare rău pentru golul primit, trebuia să judecăm altfel, știam că în momentul când aduc mingea în zonă centrală încearcă să verticalizeze imediat.
  • Din lateral intrau în zonă centrală și atacau în profunzime. Am avut atitudine, am încercat să jucăm de la egal la egal cu Germania. Am avut câteva situații, va trebui să menținem același spirit și să ne întoarcem cu 3 puncte din Armenia.

  • S-a văzut din intensitatea paselor și controlul mingii foarte lejer. Pe noi, în seara asta, n-aș putea spune că ne-a surprins, dar ne-au uimit cât de lejer pasau, accelerau.
  • Noi, cei din staff, suntem primii care își reproșează, începând de la primul 11, schimbări, unde am făcut pressing, cine să construiască, cine să iasă cu mingea la picior. Avem foarte multe lucruri de corectat. Ne putem considera primii vinovați mereu la înfrângere.
  • Am înfruntat jucători care costă aproape 1 miliard. Nu cred că diferența pe care o arată Transfermarkt s-a arătat pe teren, chiar dacă Germania a avut ocazii mari. Cu puțin noroc, puteam spera la un punct, care nu știu dacă era meritat pe toată durata celor 90 de minute.
  • (n.r - despre momentul în care a fost enervat de un copil de mingi) Nu-mi plac lucrurile astea. Și dacă era 1-0 pentru Germania, vă asigur că aveam aceeași reacție. Vreau ca balonul să circule cât mai repede indiferent de scor, indiferent de echipă. Va trebui să schimbăm și mentalitatea asta. Le-am ascuns de parcă conduceam... nu-s de acord cu lucrurile astea și nu voi fi", a spus Rădoi, la Pro TV.

Ce au spus jucătorii:

  • "Am avut mult de muncă, dar şi echipa, am făcut un meci bun. Trebuie ca la fiecare meci să-i coordonez pe băieţi. Am făcut un meci bun, dar am jucat în faţa un colos. Felicit echipa noastră, a arătat ca o echipă pe teren. Sper ca din Armenia să ne întoarcem cu puncte, e o echipă arţăgoasă, dar sper să luăm puncte. Soția m-a încurajat cel mai mult în această perioadă. Ţin legătură cu Tătăruşanu, vorbim pe mesaje. Obiectivul nostru este calificarea la CM", a declarat Niţă, la Pro TV.

  • "E clar că am avut de suferit împotriva unei echipe foarte puternice, care are posesia, dar cred că, pe alocuri, am avut și noi momente bune. Cu puțină șansă puteam scoate un rezultat bun. Nu s-a putut, cred că trebuie să continuăm cu atitudinea cu care am terminat această partidă și să câștigăm celelalte jocuri. Era clar că va fi un meci de acest tip, trebuia să alergăm mult. Am avut în fața noastră campioni și a fost greu. E adevărat că am avut mult de alergat, dar am avut o atitudine bună. Știam că ne așteaptă un meci greu, pentru că Germania are în componența sa numai jucători mari, evoluează la echipe campioane.
  • Sunt obosit, am avut de alergat mult după atacanții lor, dar cred că am scăpat bine doar cu un gol primit. Dacă vom continua cu atitudinea din acest joc, cu dăruirea și unitatea, putem să câștigăm restul jocurilor. Obiectivul nostru e să terminăm grupa sus, pe locul 2. Am fi vrut mai multe de la acest joc. E clar, Germania e favorita grupei și trebuie să terminăm pe locul 2. Știam că întâlnim un adversar dificil și că pot să ne pună în dificultate. Cred că am reușit să avem momente bune de joc. Sper ca băieții de la U21 să facă un joc bun, să câștige și să meargă mai departe", a declarat Chiricheș, la Pro TV.

  • "Știam că ne așteaptă un meci greu, care ne va epuiza fizic. Cred că în repriza a doua am arătat mai bine, am avut și ocazii clare. Nu știu dacă am mulțumit pe toată lumea, nici noi nu suntem mulțumiți pentru că am pierdut. Germania e favorită, este echipa cea mai puternică, dar de multe ori am reușit să jucăm de la egal la egal. Am simțit că putem egala. Toată lumea era supărată în vestiar, pentru că simțeam că putem mai mult. Eram concentrat să iau fața fundașului (n.r. despre faza din minutul 90), nu l-am văzut pe Pușcaș, am încercat să dau pe scurt, îmi pare rău că am ratat. Dar trebuie să mergem înainte și să rămânem cu ce a fost bun din acest meci", a declarat Nicolae Stanciu, la Pro TV.

România a pierdut la limită, scor 1-0, meciul contra Germaniei de pe Arena Națională, duel din preliminariile pentru CM de fotbal din 2022. Surpriza zilei din Grupa J a venit din partea Armeniei: victorie contra Islandei (adversar care i-a lăsat pe tricolori în afara Euro).

Rezultatele zilei în Grupa J:

Armenia - Islanda 2-0

Macedonia de Nord - Liechtenstein 5-0

România - Germania 0-1

Vor avea loc miercuri (31 martie):

Armenia - România / LiveText pe HotNews.ro

Germania - Macedonia de Nord

Liechtenstein - Islanda

Clasament:

1 Germania 6 puncte (4-0)

2 Armenia 6 (3-0)

3 Macedonia de Nord 3 (7-3)

4 Romania 3 (3-3)

5 Islanda 0 (0-5)

6 Liechtenstein 0 (0-6).

La Campionatul Mondial din 2022 se califică direct primul loc din grupă, iar locurile secunde urmează să dispute baraje.