SuperLig, teritoriu românesc: Ce ofertă a primit Nicolae Stanciu de la una dintre forțele Turciei

de A.I.     HotNews.ro
Luni, 25 ianuarie 2021, 12:28 Sport | Fotbal


Nicolae Stanciu
Foto: Pavel Mazáč / CNC / Profimedia
Nicolae Stanciu ar putea mări grupul românilor care activează în SuperLig (campionatul de fotbal al Turciei), internaționalul român fiind dorit de una dintre forțele campionatului în care evoluează, printre alții, Alexandru Maxim, Alin Toșca și Denis Alibec

Conform cotidianului turc Fanatik, Stanciu se află pe lista scurtă a celor de la Trabzonspor.

În vârstă de 27 de ani, internaționalul român al celor de la Slavia Praga este văzut drept înlocuitorul ideal pentru Abdulkadir Omur, accidentat serios.

Tehnicianul celor de la Trabzonspor este Abdullah Avci, fostul selecționer al Turciei.

Ce scrie Fanatik

"Trabzonspor a făcut o ofertă pentru Stanciu: i-a propus Slaviei Praga aproximativ două milioane de euro pentru românul în vârstă de 27 de ani, care mai are contract până în 2023. De asemenea, l-a contactat și pe agentul jucătorului (n.r. - Anamaria Prodan)", scrie Fanatik, conform Digisport.

Trabzonspor se află pe locul 5 în Turcia, cu 33 de puncte, la șase lungimi în urma ocupantei locului al doilea, Galatasaray.

Reamintim că în SuperLig se află și doi antrenori români: Marius Șumudică la Rizespor (locul 12) și Dan Petrescu la Kayserispor (locul 17).








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















.*.


3258 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by