​Justiţia franceză i-a condamnat pe Mihail Ivkin şi Pavel Kosov, doi huligani ruşi care aproape că au omorât în bătaie un suporter britanic la Marsilia, la turnul final al EURO din 2016, la 3, respectiv 10 ani închisoare cu executare, scrie AFP.

Huligani pe stadioanele de fotbalFoto: Captura video

Totuşi, Ivkin, care a fost reţinut în 2018, la fel ca şi compatriotul său, ar urma să fie eliberat până la finele acestei săptămâni, anii de condamnare fiind ispăşiţi în cadrul arestului preventiv în care s-a aflat până acum, a menţionat avocatul său, Julien Pinelli.

În schimb, Kosov se va întoarce după gratii unde îşi va continua efectuarea pedepsei.

Sentinţele pronunţate de judecătorul de caz sunt însă mai puţin severe decât ceea ce au cerut procurorii, între 14 şi 15 ani închisoare pentru Kosov, şi cinci ani pentru Ivkin.

Procesul celor doi huligani a început în urmă cu o săptămână, Pavel Kosov şi Mihail Ivkin, ambii în vârstă de 34 de ani, fiind suporteri ai lui Spartak Moscova. Andrew Bache, 55 de ani, victima, a fost absent, fiind reprezentat de avocatul său şi de fiul său, Harry.

"Dl. Bache este atât de afectat fizic şi psihic încât nu este în măsură să se exprime, nici măcar în videoconferinţă", spunea avocatul său, Olivier Rosato. Acesta a precizat că Bache este de acum handicapat pe viaţă, "între Parkinson şi Alzheimer", suferind de grave tulburări de memorie şi ţintuit într-un fotoliu pat.

Potrivit acestuia, Pavel Kosov şi Mihail Ivkin nu se aflau acolo din întâmplare în acea zi: "Imaginile vorbesc de la sine, pe toată durata zilei huliganii ruşi au desfăşurat un adevărat război de gherilă urbană, ca nişte paramilitari. Pentru ei a fost ca un sport de luptă".

Pe 11 iunie 2016, înaintea meciului Anglia - Rusia, Portul Vechi din Marsilia şi împrejurimile sale au fost scene ale violenţei implicând, potrivit procurorului de atunci, circa 150 de huligani ruşi veniţi special "ca să-i vâneze pe englezi".

Au existat 35 de răniţi, aproape toţi britanici, transmite Agerpres.

EURO 2016 - Huligan rus care a fost expulzat din Franta: "Fanii englezi nu stiu sa se bata, sunt fetite. Am vrut sa le demonstram asta"