Preşedintele Federaţiei Franceze de Fotbal, Noel Le Graet, a intervenit, duminică, în scandalul OL-OM şi le cere conducătorilor cluburilor Olympique Lyon şi Olympique Marseille să se calmeze şi să dea dovadă de demnitate, în dificilele momente prin care trec ţara şi sportul, afectate de pandemia de coronavirus, informează lequipe.fr, potrivit News.ro.

Noel Le GraetFoto: fff.fr

"Le cer să se calmeze, să fie precum toţi francezii care luptă fiecare în felul lui. Le cer să se calmeze şi să fie demni. Găsesc asta (n.r. - scandalul) atât de ridicol, stupid, lipsit de tact şi nepotrivit faţă de ceea ce se întâmplă azi. Nu vreau polemică, federaţia franceză va decide dacă meciurile vor continua sau nu, singurul inamic este virusul, astăzi.

Declaraţiile lui Aulas şi Eyraud nu au niciun sens şi nu duc la nimic. Sunt doi mari conducători, cu două echipe bune, dar a dori să câştigi un loc european pentru că există un virus nu mi se pare în regulă. Există un Comitet Executiv la FFF şi acesta va decide. Deci toate interviurile care sunt făcute la stânga şi la dreapta, în care unii vor să iasă în evidenţă sau nu, n-au nicio importanţă", a declarat şeful FFF.

Jean-Michel Aulas, preşedintele clubului Olympique Lyon, la care evoluează şi portarul Ciprian Tătăruşanu, a lansat o propunere care i-a şocat pe unii conducători de cluburi din Ligue 1. Vezi aici mai multe detalii.