Mircea Lucescu a vorbit, într-un interviu pentru publicația Fanatik din Turcia, despre calificarea naționalei conduse de Senol Gunes la Euro 2020. Tehnicianul român a felicitat performanța echipei, dar consideră că merită și el mulțumiri pentru faptul că a fost cel care "a turnat fundația acestei formații strălucitoare", înainte de a fi demis de la cârma "Semilunei" în februarie 2019.

Mircea LucescuFoto: fc-zenit.ru

Avându-l pe banca tehnică pe Senol Gunes, naționala Turciei a reușit calificarea la Euro 2020, după ce a terminat pe locul 2 în Grupa H, la două puncte în spatele liderului Franța (7 victorii, două remize și o înfrângere).

"În primul rând, îi felicit pe Senol Gunes şi pe fotbalişti. Au făcut o treabă foarte bună. Bine, poate nu a fost chiar atât de bună. Dar ca om de fotbal, care a turnat fundaţia acestei echipe strălucitoare, nu merit şi eu câteva mulţumiri?", a spus Lucescu, pentru Fanatik, potrivit Telekom Sport.

"I-am spus preşedintelui să mă înlocuiască, dar să o facă neapărat cu un antrenor turc"

"La începutul lunii februarie am mers la preşedintele federaţiei şi i-am spus să găsească alt antrenor, fiindcă mie îmi expiră contractul în august, şi nu are rost să rămân doar pentru patru meciuri din calificări. I-am spus să mă înlocuiască, dar să o facă neapărat cu un antrenor turc, deoarece avem foarte mulţi jucători tineri. Calificările trebuiau să înceapă cu un nou tehnician", a explicat Mircea Lucescu.

Lucescu consideră că a avut un rol important la întinerirea naționalei Turciei

"De exemplu, Zeki Celik, ajuns acum la Lille. I-am spus preşedintelui federaţei să nu-l rateze, chiar dacă venea din ligile inferioare. Dar nimeni nu m-a ascultat. Vorbeam foarte des cu tinerii Merih Demiral, Kenan Karaman, Berkay Ozcan, Suat şi Salih. Trebuia să-i fac să creadă că pot îmbrăca tricoul naţional al Turciei. I-am oferit oportunitatea lui Irfan Kahveci să debuteze. Să nu uităm de Caglar Soyuncu, care nu prea jucase în ultimul an. Am vorbit cu antrenorii de la Leicester de nenumărate ori. I-am spus să nu renunţe şi să fie pregătit. Iar acum, au nişte cariere fantastice în faţă. Am făcut foarte multe lucruri bune, dar presa nu le-a aflat. Poate nu mi-am îndeplinit obiectivele, dar am muncit, chiar foarte mult", a adăugat Lucescu.

"Am preluat naţionala cu două săptămâni înaintea meciului cu Ucraina. Aşa că am ales să mă bazez pe jucătorii de experienţă. Nu am vrut să apelez la foarte mulţi tineri. Am vorbit cu Arda Turan, Burak Ilmaz, Selcuk Inan, Mehmet Topal, despre o stabilitate pe termen lung şi foarte lung. Am pierdut în Ucraina, apoi acasă cu Islanda. Am mers la preşedintele federaţiei şi i-am spus că trebuie să întinerim naţionala, iar acesta a fost de acord.

Dar apoi o altă problemă a apărut, jucătorii tineri, talentaţi ai Turciei nu jucau la echipele lor de club. Atunci am început să mă întâlnesc cu antrenorii şi să le povestesc experienţa mea din Turcia. La Campioantul Mondial din 2002, când Turcia a cucerit bronzul, eu aveam opt jucători de la Galatasaray în acea echipă fantastică", a explicat antrenorul român.

Lucescu, împotriva jucătorilor străini veniţi din Europa la cluburile din Turcia

"Nu înţeleg la cluburile mari din Turcia de ce aproape tot lotul este format din jucători străini. Da, haideţi să ne uităm la cei mai buni jucători din Turcia. Pentru jucătorii care au evoluat mult în Europa, Turcia nu este importantă. Pentru ei contează doar să obţină un contract bun, la vârste înaintate, fără a mai da randamentul pe care îl aveau în Europa. Nu este normal. Dacă există 4-5 jucători turci talentaţi în echipă, de ce să nu investeşti în ei?", a adăugat Lucescu, pentru Fanatik.

Mircea Lucescu a fost instalat pe banca tehnică a naționalei Turciei în luna august a anului 2017, având ca obiectiv calificarea la Campionatul Mondial din 2018. Il Luce nu a avut rezultatele așteptate, astfel că în februarie 2019 a fost înlocuit cu turcul Senol Gunes, când calificarea era deja ratată. Turcia a încheiat atunci grupa pe locul 4, cu 15 puncte, în spatele Islandei, Croaţiei şi Ucrainei.

În cele 17 meciuri disputate cu Mircea Lucescu în calitate de antrenor, Turcia a înregistrat patru victorii, șase remize și șapte înfrângeri.