Stefano Pioli a demisionat din funcția de antrenor al echipei Fiorentina

de Silviu Dumitru     HotNews.ro
Marţi, 9 aprilie 2019, 19:52 Sport | Fotbal


Stefano Pioli
Foto: Facebook - Fiorentina
Stefano Pioli (53 de ani) a demisionat, marți, din funcția de antrenor al clubului italian Fiorentina. Decizia acestuia vine după opt meciuri consecutive ale echipei sale în care nu a înregistrat nicio victorie, potrivit Mediafax.

Antrenorul italian și-a explicat decizia de a demisiona printr-o scrisoare postată pe site-ul oficial al clubului: "Am garantat întotdeauna profesionalism, respect și angajament în tot ceea ce am făcut. Cu greu mă văd nevoit să demisionez, deoarece calitățile mele profesionale și umane au fost puse la îndoială", a declarat Pioli.

Stefano Pioli a fost instalat pe banca Fiorentinei în vara anului 2017 și l-a avut sub comanda sa, timp de șase luni, pe Ianis Hagi. Mijlocașul român nu a primit niciun minut din partea tehnicianului italian, iar în ianuarie 2018 s-a întors la echipa tatălui său, Viitorul.

În sezonul trecut, Fiorentina a încheiat sezonul din Serie A pe locul opt, iar în prezent se află pe a zecea poziție, având opt meciuri consecutive fără victorie, șapte în campionat și unul în Cupa Italiei, unde a remizat cu Atalanta, scor 3-3, în turul semifinalelor.

Asistentul lui Pioli, Giancomo Murelli a condus antrenamentul de marți al Fiorentinei, iar presa din Italia scrie că Eusebio Di Francesco, fostul antrenor de la AS Roma, este favorit să preia clubul viola.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















687 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by