​Laurenţiu Reghecampf va antrena în următorii doi ani şi jumătate pe Al Wasl, din Dubai, pentru un salariu de 3 milioane de euro/anual plus bonusuri, informează digisport.ro, potrivit News.ro.

Foto:

El îi va lua locul lui Hassan Al Abdouli, numit cu puţin timp înainte interimar de conducerea clubului.

Tehnicianul român va avea ca obiectiv în prima jumătate de an din contract salvarea echipei de la retrogradare, în conditiile în care Al-Wasl ocupă locul 10 în campionat.

La 25 noiembrie, clubul Al Wahda a anunţat despărţirea de tehnicianul Laurenţiu Reghecampf, care se afla în funcţie din 2017.