FC Barcelona se pregateste deja pentru sezonul urmator si a anuntat ca a ajuns la un acord cu Gremio Porto Alegre pentru transferul mijlocasului Arthur, incepand din luna iulie. Suma tranzactiei este setata la 30 de milioane de euro, la care se vor adauga bonusuri de pana la noua milioane de euro.

ArthurFoto: fcbarcelona.com

Clubul catalan precizeaza pe site-ul oficial ca in luna iulie a acestui an are dreptul de a exercita optiunea de cumparare a jucatorului in varsta de 21 de ani.

Nascut pe 12 august 1996, in Goiania (Brazilia), Arthur Henrique Ramos de Oliveira Melo, mai cunoscut sub numele de Arthur, este un mijlocas care evolueaza la formatia Gremio Porto Alegre, alaturi de care a catigat Cupa Braziliei si Copa Libertadores.

De asemenea, el a reprezentat Brazilia la nivel U17 si U20 si a fost convocat de cateva ori si la prima reprezentativa, dar inca nu si-a facut debutul.

Brazilianul si-a inceput cariera ca junior la Goias Esporte Clube in 2008, ajungand apoi la Gremio in 2010. Luiz Felipe Scolari a fost cel care l-a promovat la prima echipa, devenind un jucator de baza.

Desi a evoluat doar 51 de minute, din cauza unei accidentari la glezna, Arthur a fost desemnat cel mai bun jucator in mansa a doua a finalei Copei Libertadores din 2017, castigata de Gremio contra argentinienilor de la Lanus, scor 1-0 si 2-1.

Jucatorul brazilian a revenit pe teren in aceasta saptamana, la meciul castigat de Gremio cu 1-0 in fata celor de la SC Sao Paulo, dupa accidentarea care l-a tinut departe de teren mai bine de trei luni.

In sezonul trecut, Arthur a jucat 39 de meciuri pentru Gremio, a marcat un gol si a dat o pasa decisiva.