Tibi Ușeriu mai are 150 de kilometri până la finalul Yukon Arctic

de Silviu Dumitru     HotNews.ro
Marţi, 4 februarie 2020, 21:59 Sport | Extrem


Tibi Useriu
Foto: Facebook
​Sportivul Tibi Ușeriu mai are 150 de kilometri până la finalul cursei de la Cercul Polar, după patru zile de concurs, în care au mai rămas doar patru atleți. Este în continuare pe locul doi, problemele cu stomacul persistă, iar la picior a suferit deja o degerătură, informează Mediafax.

Tibi Ușeriu le-a transmis susținătorilor din țară că, după patru zile de concurs, la Yukon Arctic, este pe locul al doilea, cursa fiind condusă de un elvețian.

„E frig, atât de frig încât fără foc simte că nu o mai scoate la capăt. Cum nu poate mânca aproape nimic, corpul nu mai are energie să se încălzească. Simte cum îi îngheață treptat și la un moment dat trebuie să se oprească, altfel s-ar transforma într-un bloc de gheață. Când e pe un lac nu poate face foc, că nu-s lemne. Trebuie să-și drămuiască cu înțelepciune resursele ca să ajungă la capătul lacului, unde poate face foc, așa că tot timpul se uită cât mai are până la o padure”, scriu prietenii lui Tibi Ușeriu pe Facebook.

Sportivul român a ajuns în Carmacks și a fost verificat de medici. A fost descoperită o mică degeratură pe un deget de la picior, însă sportivul român a fost lăsat să continue concursul.

„Zice că-i crâncen de frig. Nu știm ce înseamnă asta, că nu avem cum, dar știm că au mai rămas în cursă numai 4. Tibi e al doilea, după elvețian. Pe locurile 3 și 4 sunt doi finaliști de la 6633, unul a fost pe locul 2 și celălalt pe locul 3. Unul dintre ei are o degerătură și se va decide în orele următoare dacă pleacă mai departe sau nu. Și cam asta e tot, alții nu au mai rămas”, mai spun susținătorii lui Tibi Ușeriu.

Sportivul este în prezent la McCabe Creek și se odihnește, iar până la finalul cursei mai sunt 150 de kilometri, un traseu greu, cu multe urcări abrupte.

„Trebuie doar să termine cursa și locul 2 e al lui. Stomacul din păcate nu își revine, așa că la cum arată lucrurile acolo, tot ce ne dorim este să îl vedem sănătos la final”, mai spun prietenii sportivului.

Încă din a doua zi de concurs, sportivul român a spus că nu are forță, pentru că are probleme cu stomacul și nu poate mânca.

Anul trecut, Tibi Uşeriu a mers aproximativ 100 de kilometri în 24 de ore la temperaturi de -38 de grade Celsius, iar la a doua oprire, medicii care i-au făcut controlul de rutină l-au anunţat că trebuie să se retragă. A fost transportat cu elicopterul la spitalul din Whitehorse, Canada, pentru îngrijiri de specialitate, pentru că avea degerături.

Yukon Arctic Ultra 2020 se desfășoară în perioada 30 ianuarie – 7 februarie.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















5492 vizualizari

  • +4 (6 voturi)    
    asta om (Marţi, 4 februarie 2020, 22:09)

    Razvan_M [utilizator]

    Respect.
  • +3 (3 voturi)    
    Incredibil (Miercuri, 5 februarie 2020, 7:30)

    Mircea11 [utilizator]

    Este un om absolut incredibil !
    Cel mai important lucru este sa se intoarca sanatos.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by