Britanicul Anthony Joshua a avut nevoie de şapte reprize pentru a-l învinge pe finlandezul Robert Helenius, sâmbătă, în O2 Arena din Londra.

Anthony JoshuaFoto: Nick Potts / PA Images / Profimedia

Anthony Joshua l-a învins proin KO pe Robert Helenius în runda a șaptea

În vârstă de 39 de ani, Helenius a fost ales în ultimul moment pentru a-l înlocui pe britanicul Dillian Whyte, care s-a retras din cauza „rezultatelor nefavorabile” ale unui test de dopaj.

Finlandezul, a cărui carieră profesională include 32 de victorii şi 4 înfrângeri, a fost învins în prima repriză de americanul Deontay Wilder în octombrie.

Sâmbătă, el a evitat repetarea acelui incident umilitor, Joshua arătându-se precaut, atât de prudent, încât în repriza a treia au început să se audă huiduieli în tribunele sălii arhipline de la 02 Arena.

Dar la scurt timp după aceea, în aceeaşi rundă, un croşeu puternic de stânga şi apoi o dreaptă în faţă din partea lui Joshua au însemnat începutul sfârşitului pentru Helenius, în ciuda unei lovituri bune care l-a zguduit pe britanic în runda a 4-a.

Finlandezul a terminat runda a cincea cu nasul însângerat. A supravieţuit apoi rundei 6, deşi Joshua l-a făcut să se clatine cu un uppercut fenomenal. În cele din urmă, Joshua le-a oferit fanilor săi spectacolul pe care veniseră să îl vadă, învingându-l pe Helenius cu o dreaptă puternică în runda a 7-a.

Helenius a fost pentru scurt timp lăsat inconştient, dar în cele din urmă s-a ridicat în picioare înainte de a atinge mănuşile cu adversarul său de 33 de ani în semn de respect, scrie News.ro.