Campionatul Mondial de Înot a debutat duminică la Fukuoka (Japonia), iar David Popovici a primit premiul pentru „Cel mai bun înotător din lume în 2022”.

David Popovici, cel mai bun inotator al lumii in 2022Foto: Eugene Hoshiko / AP / Profimedia

Popovici va începe evoluţia în Japonia la 24 iulie, în serii la 200 metri liber.

David Popovici, presiunea și nevoia de a avea rivali

Într-un interviu realizat de Federația de Natație și Pentatlon Modern, David a vorbit despre presiunea pusă pe el înaintea Mondialelor de la Fukuoka și a afirmat că-și dorește să aibă rivali cât mai puternici.

„Cred că lumea va încerca să pună presiune pe mine. Ține de mine dacă o accept sau nu și ce cred eu despre această presiune. Ce pot controla este presiunea pe care o pun eu pe mine, care va fi la niveluri joase.

Absolut, dorința mea este să vină (n.r. un nou rival), să fie și mai bun decât mine sau să se apropie de mine. Și să ne putem întrece pentru că dacă nu ai competiție nu te simți bine atunci când câștigi.

Încercăm să nu ne raportăm prea mult la concurenți, dar atunci când eram la început îi studiam fiindcă aveam ce învăța de la ei. Și acum îi studiez, dar ne concentrăm mai mult pe cursa mea” - David Popovici.

d

David Popovici debutează în seriile probei de 200 m liber la CM de Înot 2023

David Popovici debutează luni dimineața la Campionatul Mondial de Natație de la Fukuoka (Japonia), sportivul nostru urmând să ia startul în seriile probei de 200 de metri liber.

David va concura în a opta (ultima) serie a calificărilor și se va afla pe culoarul 4. Cursa va începe de la ora 05:51 (ora României).

Din seria lui Popovici mai fac parte Roman Fuchs (Franța), Nandor Nemeth (Ungaria), Danas Rapsys (Lituania), Felix Auboeck (Austria), Matthew Richards (Marea Britanie), Antonio Djakovic (Elveția), Rafael Miroslaw (Germania) și Hadrien Salvan (Franța).

La Campionatul European de la Roma (2022), Popovici a stabilit un nou record mondial de juniori în această probă: 1:42.97.

David este al treilea cel mai rapid înotător din istorie pe această distanță, după germanul Paul Biedermann (1:42.00) şi legenda americană Michael Phelps (1:42.96).

De știut:

  • Cursele lui David Popovici vor fi LiveBlog pe HotNews.ro și în direct pe platforma AntenaPlay (contra cost, abonament lunar de 7,99 euro).

David Popovici, program la 200 și 100 metri liber la CM de Înot de la Fukuoka

David Popovici și proba de 200 m liber de la CM Înot

24 iulie / Serii / ora 05:51

24 iulie / Semifinale / ora 15:11 sau 15:17

25 iulie / Finala / ora 14:02

David Popovici și proba de 100 m liber de la CM Înot

26 iulie / Serii / ora 05:13

26 iulie / Semifinale / ora 14:26 sau 14:30

27 iulie / Finală / ora 14:21

>> David Popovici și ușurința cu care câștigă medalii – Cum și-a găsit echilibrul și fericirea