Puiu Gaspar, secretarul general al FR de Schi Biatlon, i-a răspuns Aniei Caill declarând, miercuri, că locul cotă primit de România pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing a fost unul nenominal şi s-a renunţat la el deoarce nu exista niciun sportiv acreditat.

Ania CaillFoto: cosr.ro

"Nu este locul Aniei Caill, este un loc realocat României pentru schi alpin, nenominal, pe cotă nenominală. Noi în baza statutelor, a regulamentelor şi a normelor pe care le avem, a criteriilor de selecţie şi de promovare la loturile naţionale şi olimpice, am alcătuit loturile pentru această participare la Jocurile Olimpice, ştiind clar că nu avem decât un loc.

Nu a adus ea un loc în plus, este un adevăr fals pe care îl aruncă în media şi pe Facebook şi cred că supărarea este alta, regulile sunt pentru toţi la fel, nu facem niciun fel de excepţie, iar faptul că la ora actuală acuză COSR nu are nicio legătură cu nominalizările făcute de către comitetele directoare ale federaţiilor naţionale, nu poate să decidă peste ce a decis o federaţie naţională nici ministerul şi le mulţumesc pe această cale că au avut o poziţie corectă şi nu au făcut intervenţii pentru a obliga conducerea unei federaţii naţionale să ia altă decizie decât cea pe care a luat-o şi rămânem consecvenţi în continuare pentru ca toţi sportivii să respecte regulamentele şi normele unei federaţii naţionale la care sunt afiliaţi.

Este un loc cotă nenominal, se vede pe site-ul federaţiei internaţionale, noi l-am refuzat pentru că nu avem sportivi eligibili la această dată, pentru că acreditările s-au făcut cu mult timp în urmă.

Sportivii care participă sunt sportivi tineri, Constantin Maria este junioară şi îmi pare rău că se face comparaţie între un sportiv care concurează de peste 10-12 ani cu un sportiv care concurează de doi ani.

Noi avem nevoie în acest moment de linişte pentru ca aceşti tineri să meargă în spiritul olimpic pe care-l promovăm la JO de la Beijing şi să reprezinte cu cinste România în cea mai valoroasă competiţie a lumii", a declarat Gaspar, citat de News.ro.

Marţi, Ania Caill anunţase că a obţinut un loc pentru România la JO 2022, la schi alpin, în urma clasării sale la nivel mondial.

La JO de la Beijing, la schi, România va fi reprezentată de Maria Constantinescu (slalom, slalom uriaş - feminin) şi Alexandru Ştefănescu (slalom, slalom uriaş - masculin).

Ania Caill, sportivă cu dublă cetăţenie, română şi franceză, are ca "personal best" un loc doi la o cursă de coborâre în Cupa Europei, eşalonul doi al schiului de performanţă mondial.

Citește și:

Scandalul continuă - Schioarea Ania Caill anunță că FR de Schi Biatlon a refuzat un loc suplimentar obținut chiar de ea pentru JO Beijing 2022​FR de Schi Biatlon, răspuns pentru Ania Caill: "Nu era locul ei, era un loc nenominal"