În vârstă de 79 de ani, Jacques Rogge, fost președinte al Comitetului Olimpic Internaţional (CIO), a murit duminică.

Jacques RoggeFoto: Rompres

"Cu mare tristeţe, Comitetul Olimpic Internaţional anunţă decesul fostului preşedinte al CIO, Jacques Rogge", a precizat CIO.

Rogge a fost al optulea preşedinte al CIO, din 2001 până în 2013, după care a devenit preşedinte de onoare. Acesta a fost chirurg ortoped, cu o diplomă în medicină sportivă. Jacques Rogge lasă în urma sa un fiu, o fiică şi doi nepoţi.

Un fan al sportului pe tot parcursul vieţii lui şi un sportiv desăvârşit, Rogge a fost campion belgian de rugby şi şi-a reprezentat ţara în echipa naţională. A fost campion naţional belgian de 16 ori şi campion mondial la yachting. De asemenea, el a participat la yachting la trei ediţii ale Jocurilor Olimpice, în 1968, 1972 şi 1976, la clasa Finn.

După cariera sa de sportiv, a devenit preşedinte al comitetelor olimpice belgian şi european şi a fost ales preşedinte al CIO în 2001. După preşedinţia CIO, a îndeplinit rolul de trimis special pentru tineret, refugiaţi şi sport la Naţiunile Unite.

Ca semn de respect, steagul olimpic va fi arborat la jumătatea catargului, timp de cinci zile, la Casa Olimpică, la Muzeul Olimpic şi la toate proprietăţile CIO, conform News.ro.​