CM Scrimă: Ana Maria Popescu, în finala probei individuale de spadă feminin

de A.I.     HotNews.ro
Duminică, 22 iulie 2018, 15:55 Sport | Alte sporturi


Ana Maria Branza
Foto: Hotnews
Românca Ana Maria Popescu s-a calificat duminică în finala probei individuale de spadă feminin, din cadrul Campionatelor Mondiale de scrimă de la Wuxi (China), şi are asigurată medalia de argint după ce a învins-o pe americanca Courtney Hurley cu 14-13, transmite Agerpres.

La prima ei finală individuală de Mondial, Ana Maria Popescu o va înfrunta pe italianca Mara Navarria, care a eliminat-o în penultimul act pe elveţianca Laura Staehli cu 15-8.

În sferturi, Ana Maria Popescu a întrecut-o pe ucraineanca Olena Kriviţka (15-11), iar până acolo le-a învins consecutiv pe japoneza Kanna Oishi (15-9), italianca Rossella Fiamingo (15-8) şi pe ucraineanca Joan Feybi Bejura (15-9).

Ana Maria Popescu are în palmares două medalii mondiale de bronz individuale, în 2002 şi 2011, dar şi două titluri mondiale cu echipa.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















695 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by