​Diana Shnaider a câștigat ediția din 2024 a turneului „WTA 250” de la Hua Hin (Thailanda), sportiva din Rusia trecând în finală de Lin Zhu (a doua favorită și campioană en-titre).

Diana ShnaiderFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial / Profimedia

Diana Shnaider, campioană la WTA Hua Hin

În vârstă de 19 ani, Shnaider a început competiția pe locul 108 în clasamentul mondial. Rusoaica a avut nevoie de două ore pentru a se impune în fața chinezoaicei Zhu (45 WTA), scor 6-3, 2-6, 6-1.

Pe parcursul competiției de la Hua Hin, Shnaider le-a mai învins pe Magda Linette (56 WTA, principală favorită), Paula Badosa (83 WTA), Dalma Galfi (137 WTA) și Xinyu Wang (40 WTA, favorită 3).

Acesta este primul titlu WTA din cariera Dianei, care a mai jucat o finală (Ningbo 2023).

Grație succesului din Thailanda, Shnaider va înregistra un salt de 35 de poziții și se va afla pe locul 73 în noul clasament WTA.

d

Thailand Open s-a disputat în perioada 29 ianuarie - 4 februarie, pe hard. A oferit premii totale în valoare de $267.082, a făcut parte din categoria WTA 250, iar campioana en-titre era Lin Zhu. În 2019, Irina Begu și Monica Niculescu s-au impus în proba de dublu.