Rafael Nadal va reveni într-o competiție oficială după o pauză de un an de zile. Măcinat de probleme medicale, ibericul a ajuns până pe locul 672 în ierarhia ATP, iar înainte de debutul la ATP Brisbane spune că nu se simte încă pregătit să câștige titluri.

Rafael NadalFoto: GJL / Gtres Online / Profimedia

>> Carlos Alcaraz și obiectivul din 2024 mai important decât un titlu de Grand Slam

Fanii săi se așteaptă ca Nadal să câștige imediat turnee, spaniolul îi contrazice

Nadal a jucat ultimul meci oficial la Australian Open, la începutul anului, atunci când în turul al doilea era învins de Mackenzie McDonald.

De la acel moment, Rafa a ratat tot sezonul din cauza problemelor la șold, iar în luna iunie a acestui an a fost supus unei intervenții chirurgicale.

Cu toate că Novak Djokovic, unul dintre marii săi rivali din carieră, a spus că Rafa se va întoarce pentru a câștiga titlurile importante, spaniolul este de părere că momentan nu este pregătit să câștige vreun titlu ATP.

„Este imposibil să mă gândesc azi că voi câştiga turnee. Mai degrabă să mă bucur de revenire. Nu mă aştept la prea mult după ce am lipsit un an de pe teren.

Nu ştiu cum vor continua lucrurile. Nu sunt genul de jucător care încearcă să anticipeze ce se poate întâmpla pe termen scurt şi este şi mai greu pe termen mediu.

Trebuie să accept greutăţile şi că nu va fi totul perfect, doar să am starea potrivită în fiecare zi” - Rafael Nadal, pentru Australian Associated Press.

Turneul de la Brisbane, la care Nadal își va face revenirea pe teren, va avea loc în perioada 31 decembrie - 7 ianuarie. Face parte din categoria ATP 250, are premii totale în valoare de $739.945, la start se vor afla 32 de jucători pe tabloul principal de simplu, iar campionul en-titre este Kei Nishikori (în 2019).

Australian Open 2024 se va disputa în perioada 14-28 ianuarie la Melbourne.

De știut despre Rafael Nadal

  • În vârstă de 37 de ani, ibericul a adunat 1068 de victorii în carieră și a pierdut de 220 de ori.
  • Are 92 de titluri ATP câștigate de-a lungul timpului, iar dintre acestea 22 de sunt de Grand Slam (la două în urma recordmanului Novak Djokovic).
  • A adunat doar din premiile din tenis $134.640.719.