​Sorana Cîrstea a ajutat echipa Falcons să se impună în duelul cu Hawks, scor 27-24, sportiva noastră câștigând două meciuri la World Tennis League, inclusiv unul în care a avut-o ca adversară pe Iga Swiatek, lidera ierarhiei WTA.

Sorana CirsteaFoto: Charles Krupa / AP / Profimedia

Sorana Cîrstea a învins-o pe Iga Swiatek într-un meci de dublu

Cîrstea a debutat perfect la turneul de la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite) și a câștigat un meci de dublu mixt în care a făcut echipă cu americanul Taylor Fritz: 6-2 vs Hubert Hurkacz / Caroline Garcia (Polonia / Franța).

Alături de Elena Rybakina, Sorana a învins perechea formată din Iga Swiatek și Caroline Garcia, ultimele câștigătoare ale Turneului Campioanelor, scor 6-4.

Casper Ruud l-a învins pe Taylor Fritz cu 6-1, iar Iga Swiatek a câștigat partida cu Elena Rybakina 6-4, dar kazaha și-a luat revanșa la „shoot-out” (meci de departajare - prima la 9 puncte) și s-a impus cu 10-8 în fața polonezei.

Tot joi, membrii echipei Kites au avut câștig de cauză în fața celor de la Eagles, scor 27-22.

World Tennis League, cele patru echipe

La turneu sunt invitați 16 jucători de top din ATP și WTA, iar aceștia sunt împărțiți în patru echipe.

Hawks: Iga Swiatek (1 WTA), Caroline Garcia (20 WTA), Casper Ruud (11 ATP), Hubert Hurkacz (9 ATP)

Falcons: Sumit Nagal (138 ATP), Taylor Fritz (10 ATP), Sorana Cîrstea (26 WTA), Elena Rybakina (4 WTA)

Eagles: Daniil Medvedev (3 ATP), Andrey Rublev (5 ATP), Mirra Andreeva (57 WTA), Sofia Kenin (33 WTA)

Kites: Stefanos Tsitsipas (6 ATP), Grigor Dimitrov (14 ATP), Aryna Sabalenka (2 WTA), Paula Badosa (64 WTA).

World Tennis League, programul competiției

22 decembrie: Falcons vs Kites (ora 13:00) și Eagles vs Hawks (ora 16:00)

23 decembrie: Eagles vs Falcons (ora 13:00) și Kites vs Hawks (ora 16:00)

24 decembrie: Marea finală (Locul 1 vs Locul 2).

Organizatorii competiției din Emiratele Arabite Unite spun că nu este „doar un turneu de tenis, ci un fenomen global care redefinește an de an lumea sportului și a divertismentului”.

După spectacolul de pe teren, artiști de top vor susține concerte la Abu Dhabi: 50 Cent (21 decembrie), Akon și Ne-Yo (22 decembrie), UB40, The Original Wailers & The Trojan Sound System (23 decembrie).