Aryna Sabalenka este a treia semifinalistă de la US Open 2023, după ce a învins-o în două seturi de Qinwen Zheng, scor 6-1, 6-4.

Aryna SabalenkaFoto: Adam Hunger / AP / Profimedia

Aryna Sabalenka a trecut de Qinwen Zheng în sferturi la US Open

Aryna Sabalenka (2 WTA) s-a calificat în a treia semifinală la US Open din carieră.

Sportiva clasată pe locul doi în ierarhia WTA a învins-o în două seturi pe Qinwen Zheng (23 WTA), în urma unui meci încheiat în doar o oră și 14 minute.

Campioana din acest an de la Australian Open a cedat 5 gameuri în disputa cu chinezoaica și merge la pas în semifinale la Flushing Meadows, pentru al treilea an la rând.

În penultimul act al competiției, Sabalenka va înfrunta câștigătoarea dintre Marketa Vondrousova (9 WTA) și Madison Keys (17 WTA).

US Open 2023 are loc în perioada 28 august - 10 septembrie, iar cele mai importante meciuri de la Flushing Meadows vor fi zi de zi pe HotNews.ro. Campionii en-titre sunt Carlos Alcaraz și Iga Swiatek.