Jucătorul canadian Denis Shapovalov (23 ATP) a decis să facă pasul cel mare și a cerut-o de soție pe iubita sa, suedeza Mirjam Bjorklund (132 WTA).

Denis ShapovalovFoto: Lee Jin-man / AP / Profimedia

Denis Shapovalov și Mirjam Bjorklund se vor căsători

Într-o postare pe rețelele de socializare, jucătoarea de tenis din Suedia a publicat fotografiile în care Shapovalov o cere în căsătorie.

În vârstă de 24 de ani, Denis Shapovalov a ajuns în semifinale la Wimbledon 2021 și are în palmares un titlu la Stockholm (2019), dar și cinci finale pierdute la Paris, Geneva, Stockholm, Seul și Viena.

După ce în septembrie 2020 atinsese locul 10 mondial, canadianul se află în prezent pe locul 23 ATP.

La rândul său, Mirjam Bjorklund (24 de ani), ocupă locul 132 mondial, iar cea mai înaltă poziție în carieră a fost 123 WTA.

Suedeza nu a reușit să treacă de primul tur la Roland Garros și Wimbledon, în timp ce la Australian Open și US Open nu a acces încă pe tabloul principal.