Carlos Alcaraz este în turul trei la Wimbledon. Liderul mondial a trecut în trei seturi de Alexandre Muller, scor 6-4, 7-6(2), 6-3.

Carlos AlcarazFoto: Frederic J. BROWN / AFP / Profimedia

Carlos Alcaraz, calificare la pas în turul trei la Wimbledon

Carlos Alcaraz își continuă parcursul perfect de la Wimbledon.

Sportivul clasat pe primul loc în ierarhia ATP l-a învins pe Alexandre Muller (84 ATP), în urma unui duel ce a durat două ore și 35 de minute.

Ibericul a controlat în mare parte meciul, dar a avut mici emoții în setul doi, pe care l-a câștigat la tiebreak.

Carlos Alcaraz va întâlni în turul trei câștigătorul duelului dintre Jason Kubler (77 ATP) și Nicolas Jarry (28 ATP).

Wimbledon 2023 are loc în perioada 3-16 iulie, iar HotNews.ro vă va ține zilnic la curent cu cele mai noi informații de la All England Club.