La 43 de ani, Venus Williams s-a aflat pe tabloul principal la Wimbledon. Sportiva din Statele Unite ale Americii a fost eliminată în runda inaugurală de Elina Svitolina, scor 6-4, 6-3.

Venus WilliamsFoto: Darren Carroll / AP / Profimedia

Venus Williams (43 de ani), eliminată de Elina Svitolina în prima rundă la Wimbledon

Chiar dacă a fost învinsă încă din runda inaugurală la Wimbledon, Venus Williams (558 WTA) continuă să impresioneze și la 43 de ani.

Sportiva din Statele Unite ale Americii a fost prezentă pe tabloul principal la Wimbledon, dar a fost eliminată încă din prima rundă.

Venus Williams a pierdut disputa contra Elinei Svitolina (76 WTA), în urma unui meci încheiat într-o oră și 29 de minute.

În următorul tur, cea mai titrată jucătoare a Ucrainei o va întâlni pe Elise Mertens (28 WTA).

Wimbledon 2023 are loc în perioada 3-16 iulie, iar HotNews.ro vă va ține zilnic la curent cu cele mai noi informații de la All England Club.